Comisia Europeană înăspreşte politica sa în materie de acordare de vize

Comisia Europeană a propus, miercuri, măsuri de înăsprire a politicii sale în materie de acordare de vize, în scopul ameliorării cooperării în materie de returnare şi readmisie a migranţilor ilegali.
Sânziana Stancu
14 mart. 2018, 19:51
Comisia Europeană înăspreşte politica sa în materie de acordare de vize

Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, a declarat că aceste măsuri sunt făcute să eficientizeze politicile noastre privind acordarea de vize, astfel încât acestea să devină „mai puternice, mai eficace şi mai sigure”.

Concret, comisarul european a propus înăsprirea condiţiilor de atribuire a vizelor ţărilor partenere care nu cooperează suficient în cadrul readmisiei.

Prin acest mecanism, noile reguli prevăd o evaluare regulată în cadrul cooperării lor de către Comisie şi, dacă va fi necesar, adoptarea unor restricţii ale codului privind vizele. 

În paralel, se aşteaptă ca reforma să faciliteze procedurile pentru cei care călătoresc cu acte în regulă. Astfel, legea pervede o perioadă cuprinsă între 15 şi 10 zile pentru aprobarea unei cere de viză, prelungirea progresivă a duratei de validitate a vizelor pentru intrări multiple, precum şi a introducerii de vize de scurt sejur. Acestea din urmă vor fi livrate la frontierele Uniunii Europene pentru o durată de 7 zile şi numai pentru statul membru pentru care s-a emis viza.

Propunerile Comisiei trebuie să fie aprobate şi de către Parlamentul European şi de statele membre ale UE. În acest caz, Elveţia, membră a spaţiului Schengen, va trebui să aplice noile reguli. În cazul unui refuz din partea Elveţiei, acestă ţară ar putea fi exclusă din Spaţiul Schengen.

În 2016, ţările din zona Schengen au acordat aproximativ 14 milioane de vize pentru sejururi de scurtă durată, care le oferă posesorilor acestor vize o şedere de maximum 90 de zile.

Reforma este destinată în special reducerii fenomenului migraţiei din Orientul Mijlociu şi din Africa.

Din 2014, aproximativ 1,8 milioane de refugiaţi au ajuns în Europa traversând Mediterana, potrivit evidenţele ONU. Valurile de migranţi au provocat însă tensiuni în interiorul Uniunii Europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT