PNL va contesta din nou la Curtea Constituţională legile justiţiei

PNL a anunţat luni, după raportul final dat de comisia specială care a modificat legile justiţiei, că le va ataca din nou la Curtea Constituţională, acuzând că şedinţa comisiei a fost „sub imperiul grabei şi al superficialităţii”.
Romania TV
26 mart. 2018, 10:30
PNL va contesta din nou la Curtea Constituţională legile justiţiei

„Şedinţa comisiei speciale de astăzi a fost, de asemenea, sub imperiul grabei şi al superficialităţii, aşa cum s-au desfăşurat o bună parte din lucrările acestei comisii. Am fost convocaţi undeva încursul după-amiezii de ieri, nu ni s-a comunicat până azi dimineaţă la orele 10.00 niciunul dintre amendamentele care urmau dezbătute”, a declarat Ioan Cupşa.

El spune că PNL va ataca la CCR legile, deoarece au fost create ”suficiente motive pentru ca textele care vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale”.

„PNL va ataca din nou la Curtea Constituţională (legile justiţiei – n.r.). Au creat suficiente motive pentru ca textele care vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale. O vom face pentru că au fost modificate în această procedură de reexaminare texte care n-au fost declarate neconstituţionale de către CCR. De asemenea, n-au aplicat cu corectitudine decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituţionale. Au adăugat texte noi la textele care au fost adoptate ulterior. Ne vedem la CCR şi ne vom vedea după aceea, din nou, în această procedură de reexaminare”, a continuat acesta.

Comisia specială de modificare a legilor justiţiei a dat luni raport de admitere pe cele trei legi ale justiţiei, după ce au fost dezbătute şi votate amendamentele depuse de senatori, urmând ca legile să intre la votul final din plenul Senatului.

În urma amendamentelor depuse de senatori, legile justiţiei nu au suferit modificări de fond faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT