Băsescu ţinut în şah: Birourile se reunesc joi, însă majoritatea parlamentarilor sunt în concediu

Primul pas în vederea oficializării în Parlament a deciziei Curţii Constituţionale va avea loc joi, odată cu reunirea Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Şedinţa comună a fost stabilită la ora 12.00, nefiind însă sigur că se va întruni numărul necesar de parlamentari pentru a asigura cvorumul. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri că marea parte a senatorilor şi deputaţilor se află în concediu, astfel încât există posibilitatea ca citirea hotărârii CCR să fie amânată.
Romania TV
22 aug. 2012, 12:47
Băsescu ţinut în şah: Birourile se reunesc joi, însă majoritatea parlamentarilor sunt în concediu

„Am avut o discuţie cu liderii grupurilor parlamentare şi am decis ca mâine la ora 12 să convocăm Biroruile Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale”, a declarat Valeriu Zgonea, precizând că asigurarea cvorumului ar putea fi problematică, întrucât mare parte dintre parlamentari nu se află în Bucureşti:

„După discuţiile pe care le-am avut, am constatat că mai mult de jumătate din membrii Birourilor Permanente nu sunt în localitate. Când CCR a anunţat că pe 31 august va fi decizia, după două campanii epuizante, deputaţii şi senatorii au pecat cu familiile în concedii, unii în ţară, mulţi nu sunt în ţară. Şi eu şi prereşedintle Senatului am vrut să respectăm procedurile şi am convocat Birourile Permamnente reunite mâine la ora 12”.

Procedural, după citirea deciziei în cadrul Birourilor Permanente, documentul urmează să fie prezentat în plenul reunit al celor două camere, fapt ce ar consimţi întoarcerea oficială la Cotroceni a lui Traian Băsescu.

Curtea Constituţională a anunţat, miercuri, că a transmis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor hotărârea privind referendumul din 29 iulie şi precizează că „hotărârea nu poate fi făcută publică până la prezentarea în Parlament”.”Cu adresele nr. 5461 şi 5462 din 22 august 2012, Curtea a transmis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului copia hotărârii nr 6 din 21 august 2012, pentru luarea măsurilor necesare în vederea prezentării acestei hotărâri Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

Atât judecătorii CCR, cât şi reprezentanţii Parlamentului au subliniat că nu pot face public conţinutul hotărârii Curţii până la citirea acesteia în plenul reunit.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Reforma lui Bolojan se transformă în bombă cu ceas: concedierile din administrația locală, răsturnate de justiție. „Pot cere și daune morale”
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Vești bune pentru pacienți. Noul regulament privind medicamentele critice
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi