Daniel Morar îşi menţine poziţia: Eu am primit doar protocolul semnat de doamna Kovesi. Am dat dispoziţie să fie ignorat

Daniel Morar, fostul şef al DNA, revine după poziţia exprimată marţi de actuala şefă a DNA,Laura Kovesi, şi insistă că, deşi a primit protocolul SRI- Parchetul General, a dat dispoziţie procurorilor din subordinea sa să-l ignore.
Romania TV
03 apr. 2018, 14:11
Daniel Morar îşi menţine poziţia: Eu am primit doar protocolul semnat de doamna Kovesi. Am dat dispoziţie să fie ignorat

„1. Dispoziţia şi atitudinea mea ca procuror şef al DNA, atât timp cât am condus instituţia, a fost să nu comunicăm date din dosarele aflate în instrumentare, către SRI, în speţele în care existau note/informări/sesizări de la Serviciu, în termenul de 60 de zile, aşa cum prevedea punctul 6 din Protocolul semnat de Parchetul General şi SRI.

2. În mandatul meu de procuror şef, nu au existat echipe mixte/comune de anchetă cu ofiţerii SRI întrucât aceştia nu aveau atribuţii de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Penală.

3. Cât am fost procuror şef al DNA, consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică a fost realizată conform prevederilor aceluiaşi Codul de Procedură Penală, respectiv doar de către procurori şi de către organele de cercetare penală.

Mențin aceste răspunsuri iar veridicitatea susținerilor mele se poate observa prin examinarea dosarelor instrumentate în timpul mandatului meu și care au ajuns în instanță.

Evaluarea mea la acel moment a fost că unele dintre prevederile protocolului adaugă și chiar încalcă dispoziții ale Codului de procedură penală. Cu privire la aceste prevederi, dispoziția mea adresată procurorilor din subordine a fost de a le ignora. Faptul că după semnarea protocolului din februarie 2009, în corespondenţa între DNA, Parchetul General şi SRI se invoca acest protocol, era determinat de o realitate de necontestat și anume faptul că protocolul exista, era semnat în  numele Ministerului Public de către procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, și trimis tuturor unităților de parchet spre conformare și aplicare, astfel că, dacă procurorii, în cadrul activității proprii, aveau corespondență cu SRI, erau obligați să invoce respectivul protocol în această corespondență.

Pornind de la faptul că existența acestui protocol a fost confirmată, iar dispozițiile sale sunt acum cunoscute/declasificate, ca fost procuror şef DNA, cred că autoritatea competentă, Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie să analizeze și să decidă cu privire la substanţa şi implicaţiile acestui protocol în cadrul activităţii sistemului judiciar. Din punctul meu de vedere, acesta este elementul esențial al problemei în acest moment, iar nu faptul că protocolul a fost pus în aplicare de către mii de procurori, așa cum se susține chiar de către semnatarul protocolului. Punerea în aplicare a protocolului de către procurorii care funcționează pe principiul subordonării ierarhice nu poate fi un argument care să estompeze/ să înlăture discuția de fond – redactarea, emiterea și aprobarea/semnarea acestui protocol.

În ce mă privește, nu am solicitat niciodată încheierea unui protocol cu SRI, nu am semnat niciodată un protocol de colaborare/cooperare cu SRI, eu am primit doar protocolul semnat de doamna Kovesi, ca procuror general, spre conformare. De altfel, atitudinea mea vizavi de implicarea serviciilor de informaţii în activităţile de urmărire penală a fost una constantă, consecventă şi de notorietate”, a precizat marţi fostul şef al DNA, Daniel Morar, în exclusivitate pentru jurnalista Sorina Matei.

Laura Codruţa Kovesi a declarat marţi la Europa FM că protocolul de colaborare a DNA cu SRI s-a aplicat şi atunci când Daniel Morar a condus DNA, că a fost aplicat ani de zile de către magistraţi şi că nimeni, nici Daniel Morar, nici altcineva nu a denunţat că ar fi fost ceva ilegal în acest protocol. Ea a mai spus că protocolul era unul de cooperare între instituţii, ci nu de colaborare, care „nu a dat drepturi în plus acestor două instituţii, ci a vrut să creeze practici unitare”.

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi: Protocolul cu SRI a fost aplicat şi sub conducerea lui Daniel Morar

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce au făcut Alina Eremia și logodnicul ei, Edi Barbu, înainte de nuntă! Cum i-au surprins paparazzii
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine e femeia care l-a înfruntat pe Vladimir Putin în Alaska. Întrebarea incomodă la care liderul rus nu a vrut să răspundă
Capital.ro
A plecat o voce de neuitat a muzicii românești. Doliu în lumea muzicală din România: Inimi împietrite de durere!
Playtech.ro
Prioritatea de rampă, în 2025. Când se aplică regula din Codul Rutier şi când este ilegală
Adevarul
„Pâinea îngrașă, dar alte alimente sunt mult mai nocive” - Cercetător UBB, despre obiceiul alimentar care-i îmbolnăvește pe români
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Cresc ratele bancare. Calcule pentru următoarele luni
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
iamsport.ro
Gică Hagi a început să înjure un puști de 12 ani, care îl luase la mișto: ”Vezi-ți de treabă, a trecut perioada ta!”
MediaFlux
Zodiile care au parte de o surpriză financiară înainte de finalul lunii
stirilekanald.ro
Lanț uman în stațiunea Jupiter pentru salvarea a trei turiști, după ce a fost arborat steagul roșu. Cine este cel care a decedat
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice