PDL va vota revocarea lui Geoană

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că democrat-liberalii vor vota cererea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi coaliţia va avea candidat propriu la şefia acestei Camere.
Romania TV
23 nov. 2011, 08:57
PDL va vota revocarea lui Geoană

„Speculaţiile potrivit cărora PDL l-ar susţine pe Mircea Geoană nu au niciun fundament real, sursa lor e PSD. Încrederea noastră în Mircea Geoană este foarte limitată şi considerăm că putem produce un preşedinte al Senatului mult mai bun decât Mircea Geoană”, a precizat Voinescu.

El a subliniat că PDL va vota cererea de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană, iar apoi coaliţia majoritară va merge la votul din plen cu un candidat pentru şefia Senatului.

„Acest stil al PSD de a-şi rezolva răfuielile interne pe socoteala instituţiilor statului e parte a tradiţiei nefaste a acestui partid comunistoid”, a mai spus Sever Voinescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că a depus la Biroul Permanent al Senatului cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, solicitând întrunirea de urgenţă a conducerii acestui for legislativ pentru a lua în discuţie solicitarea.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, marţi seară, excluderea din partid a lui Mircea Geoană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
A fugit din Siberia și până la 19 ani a făcut mai multe milioane de dolari, decât Sorana Cîrstea în toată cariera
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România