Klaus Iohannis, despre înfiinţarea Comisiei Naţionale de trecere la moneda euro: Susţin acest demers

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj, prin intermediul consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu, prin care îşi arată susţinerea faţă de demersul de a se înfiinţa Comisia Naţională de trecere la moneda euro.   
Filip Stan
12 apr. 2018, 19:06
Klaus Iohannis, despre înfiinţarea Comisiei Naţionale de trecere la moneda euro: Susţin acest demers

“În mesajul transmis cu prilejul reuniunii, preşedintele României, Klaus Iohannis, a salutat înfiinţarea Comisiei pentru pregătirea adoptării euro în acest cadru instiuţional lărgit, menit să favorizeze asigurarea consensului naţional pentru pregătirea aderării României la zona euro. Preşedintele a apreciat că un asemenea demers consensual privind aprofundarea integrării europene este benefic României şi că îl va susţine în mod consecvent”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

La rândul său, prim-ministrul Viorica Dăncilă a spus că aderarea îm zona euro reprezintă un obiectiv fundamental. “Premierul a subliniat importanţa activităţii Comisiei Naţionale având în vedere că adoptarea monedei euro reprezintă un obiectiv fundamental în ceea ce priveştedezvoltarea sustenabilă a României. Şeful Executivului a prezentat considerentele pentru care este decisivă realizarea în acest an a Planului Naţional de adoptare a monedei euro, respectiv: de natură istorică – marile obiective naţionale au putut fi realizate doar de o naţiune unită în jurul acelui obiectiv; de oportunitate, având în vedere dorinţa Comisiei Europene de a sprijini ţările membre pentru convergenţă şi pentru pregătirea intrării în zona euro. Un al treilea argument estecă România va deţine la începutul anului viitor Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, context în care este de dorit ca până la finalul anului 2018 să aibă un Plan Naţional de adoptare a monedei euro. Un alt considerent, dar nu ultimul ca importanţă, priveşte complexitatea procesului de adoptare a monedei euro”, se mai arată în comunicat. De asemenea, în cadrul reuniunii a fost analizat şi stadiul constituirii grupurilor de lucru, membrii apreciind că acestea trebuie să devină funcţionale cât mai repede, pentru a furniza documente în vederea dezbaterii lor în şedinţele Comisiei. De asemenea, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, reprezentanţii Academiei Române şi ai partidelor politice au subliniat că vor susţine demersurile de pregătire pentru aderarea României la zona euro.

Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro. Viorica Dăncilă a condus lucrările, Vâlcov, aşteptat în zadar

În cadrul şedinţei Comisiei Naţionale pentru aderarea la zona euro s-au luat următoarele decizii: Comisia Naţională îşi va desfăşura activitatea până la finalul anului 2018 şi se va întruni bilunar sau de câte ori este necesar. Până la 15 noiembrie 2018, comisia urmează să elaboreze: Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro. De asemenea, va fi propusă o declaraţie politică de asumare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

Pe lângă Viorica Dăncilă, la şedinţă au participat, printre alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu şi reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.

 
 

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Top 5 electrocasnice care îți cresc factura la curent fără să-ți dai seama
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar