Ştefan Mitroi: Nu mi se pare normal ca preşedintele Uniunii Scriitorilor să se eternizeze

Ştefan Mitroi, candidat la preşedinţia Uniunii Scriitorilor, îşi propune schimbarea statutului cu privire la numărul de mandate pe care îl poate deţine un preşedinte, dar şi cu privire la felul în care sunt organizate alegerile. 
Romania TV
16 apr. 2018, 14:23
Ştefan Mitroi: Nu mi se pare normal ca preşedintele Uniunii Scriitorilor să se eternizeze

„Eu sunt doar un participant, un alergător cinstit… Nu mi se pare normal ca un preşedinte să se eternizeze, indiferent de cum l-ar chema, indiferent de cât de valoros ar fi… Se face, cred eu, cu intenţie, confuzia între criticul, omul de cultură Nicolae Manolescu, şi administratorul Nicolae Manolescu. Este, totuşi, o diferenţă între unul şi celălalt”, a declarat Ştefan Mitroi, citat de Adevărul.

Ştefan Mitroi, autorul volumului „Dulce ca pelinul”, îşi vede candidatura ca pe o formă de protest, considerând că Nicolae Manolescu, criticul, trebuie văzut diferit de Nicolae Manolescu, administratorul. 

Alegerile pentru Uniunea Scriitorilor Români (USR) au început pe 11 aprilie, dată de la care cei cinci candidaţi au început să viziteze oraşele în care există filiale ale uniunii, pentru a-şi convinge colegii că le merită voturile.

În ceea ce priveşte schimbările pe care scriitorul le-ar face dacă ar fi să fie ales, prioritatea ar reprezenta-o schimbarea statutului: readucerea mandatelor preşedintelui USR la numărul de două, aşa cum era înainte ca Manolescu să îl modifice. Este un lucru dovedit, crede Mitroi, că atunci „când un om ocupă prea mult timp un scaun, lucrurile încep să nu mai miroasă frumos”, lucru dovedit şi de practica ţărilor occidentale.

„Americanii, de exemplu, au avut preşedinţi de succes, dar niciun preşedinte nu candidează mai mult de două mandate. A fost o excepţie cu un preşedinte care a ajuns la patru mandate, dar era în vreme de război, era o situaţie de excepţie, condiţii speciale”, a spus Ştefan Mitroi. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atac armat lângă baza de antrenament și hotelul naționalei Angliei la Campionatul Mondial. Cel puțin nouă persoane au fost rănite
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Zgomot de frecare la viraj maxim: apărători, planetare sau anvelope prea late, cum faci diferența
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți