Grevă generală în sănătate. Când vor înceta lucrul cadrele medicale

Sindicatul Sanitas a anunţat, joi, că pe data de 26 aprilie va fi un miting, urmând ca pe 7 mai să aibă loc o grevă de avertisment, iar pe 11 mai, angajaţii din sănătate vor ieşi în stradă într-o grevă generală. Sindicaliştii susţin că sunt scăderi salariale cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.
Iulian Tudor
19 apr. 2018, 11:22
Grevă generală în sănătate. Când vor înceta lucrul cadrele medicale

„Sunt scăderi uriaşe. Unele merg de la 500 de lei până la 1.100 de lei. Sunt schimbări uriaşe din cauza neîncadrării în acel 85%, mulţi nici nu pot atinge pragul de 55-85%. Toţi le ştiu pe toate, dar nimeni nu înţelege nimic, iar vinovaţii de serviciu sunt cei care luptă pentru oameni. (…) Atunci când noi am cerut ca legea să fie modificată, nu cum ne doream noi, ci cum trebuia să fie la acel moment, nu a fost făcută. Cerem creştere salarială pentru toţi colegii noştri din sistemul de sănătate. (…) Păcat de lege, că am ajuns astăzi să spunem că mai bine nu eram de acord cu această creştere salarială. Este extrem de complexă şi este un haos total”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sindicatului Sanitas.

Noi proteste în sănătate. Oamenii sunt nemulţumiţi de salariile primite

Întrebat dacă situaţia se va schimba în cazul în care se va modifica regulamentul de sporuri, Bărăscu a răspuns: „După părerea mea, nu schimbarea regulamentului de sporuri, care a fost făcut împreună cu noi şi care este foarte bun, poate rezolva această problemă”.

Acesta a precizat că, la mitigul programat pe 26 aprilie, sunt aşteptaţi peste 10.000 de angajaţi din sănătate să iasă în stradă.

„Sunt spitale în care nu s-au luat salariile, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Sunt pierderi de venituri raportat la luna anterioară la mai multe categorii profesionale. (…) Din păcate, ducem discuţia până la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea. Astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi, vreau sa vorbim şi despre câştiguri”, a precizat vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, potrivit Mediafax.

Anunţul făcut de Sanitas vine după ce, în ultimele săptămâni, sute de angajaţi ai spitalelor din toată ţara au protestat faţă de regulamentul sporurilor, care a dus la scăderea veniturilor acestora.

Joi, peste 50 de persoane, asistenţi medicali, infirmieri, brancardieri şi membri ai personalului auxiliar s-au adunat în curtea Spitalului de Pneumoftiziologie din Galaţi pentru a protesta după ce le-au scăzut veniturile, în urma modificării regulamentului de acordare a sporurilor.

„Eu lucrez aici de 28 de ani. Am fost în concediu luna trecută. Veniturile le am cu 600 de lei mai mici, dar cam cu 300 de lei mi-a scăzut leafa, după cum am calculat. Ne descurcam greu, avem rate, banci, s-au scumpit toate: lumina, gazele. Lucrăm în ture, la patul bolnavului, schimbăm bolnavii, facem curăţenie, lucrăm la sala de mese, este foarte greu. Suntem foarte puţine pe tură, muncim, nu ne ferim de muncă, dar intram în contact cu microbii, tot felul de microbi au apărut şi nu-i corect să ni se ia din salariu, mai avem un pic până la pensie”, a spus una dintre angajate.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a menţionat, vinerea trecută, că managenrii de spitale trebuie să se „gospodărească mai bine”, astfel încât să reuşească să suplimenteze sporurile din bugetele proprii.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil