Iliescu, un „cancer” pentru Geoană ASCULTĂ ÎNREGISTRAREA AUDIO de la CEx

Ion Iliescu l-a pus la zid Mircea Geoană în şedinţa Comitetului Executiv al PSD de marţi, în care s-a decis excluderea senatorului din partid, potrivit unei înregistrări audio prezentată exclusiv de RTV. Iliescu s-a pronunţat fără rezerve pentru ca senatorul să fie dat afară din partid.
Romania TV
23 nov. 2011, 10:50
Iliescu, un

„Experienţa mea cu domnul Geoană a început cu un moment de tristeţe pentru mine. Trimis ambasador în Statele Unite de către mine, în funcţie, la câteva luni, am pierdut. A fost prima mea înfrângere în istoria la care am participat, în toate alegerile la care am participat. În 96, am pierdut. Primul ambasador care s-a grăbit să trimită o scrisoare de felicitare noului preşedinte, Emil Constantinescu, a fost Mircea Geoană. Dar numai că l-a felicitat”, a spus Iliescu.

Mircea Geoană l-a întrebat de unde ştie.

„Ştiu de la Emil Constantinescu. Păstrează textul telegramei în care nu numai că l-ai felicitat. Dar i-ai şi mulţumit că a scăpat ţara de un cancer. De Iliescu şi PSD”, i-a răspuns Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD i-a reproşat lui Geoană şi contribuţia la pierderea alegerilor.

„O contribuţie la pierderea alegerilor din 2004 a avut şi domnul Geoană, una chiar decisivă. Pentru că s-a apucat în calitate de candidat pentru postul de premier, în care îl anunţase domnul Năstase, să iasă în public şi să-şi dea cu părerea, că pe noi nu ne interesează voturile PRM-ului. Exact voturile PRM-ului au fost suficiente ca să asigure victoria lui Băsescu. Asta ne-a produs o mare amărăciune tuturor”, a atacat Iliescu.

„Toate declaraţiile lui sunt jignitoare când o face pe grozavul şi spune că v-am adus 5 milioane de voturi şi nu m-aţi apreciat. Membrii partidului sunt îndreptăţiţi să spună: noi ţi-am adus 5 milioane de voturi şi tu le-ai irosit. Asta e concluzia pe care un om cinstit, corect şi decent trebuie să o tragă şi să o exprime”, a continuat Iliescu şirul acuzaţiilor la adresa lui Geoană.

Iliescu a precizat că el s-a opus excluderii lui Geoană, pentru că este „tolerant”, dar l-a acuzat pe senator că nu are „mentalitatea” de a fi în echipă.

„Toată această problemă care a apărut între domnul Geoană şi partid nu e legată de momentele punctuale. Dar firesc e preşedintele Senatului, membru al PSD, nu te consulţi tu cu partidul căruia aparţii? Asta înseamnă conştiinţa de membru al unui partid indiferent în ce funcţie publică te afli. Pentru domnul Geoană nu există această mentalitate, el nu a căpătat mentalitatea”, a arătat Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a arătat că, pentru funcţia de preşedinte de partid, trebuia impusă o vechime minimă de 10 ani.

„Nu o avea domnul Geoană. S-a dovedit că nu are vechimea şi că nu ştie ce înseamnă muncă de partid şi nu are trăsăturile de caracter ale unui om format, militant al aprtidului. A considerat că lui i se datorează toate, că sunt meritele lui excepţionale de mare diplomat căruia i se cuvenea. (…) Ca o concluzie. Trebuie să încheiem această chestiune pentru că, din păcate, noi pierdem astăzi, în toate aceste zile, din această discuţie în legătură cu domnul Geoană. Noi pierdem ca partid. Sunt convins că unele estimări care se fac, am cam pierdut ca partid”, a conchis Iliescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT