PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Vreme tot mai caldă, temperaturile se apropie de 30 de grade, inclusiv la Bucureşti

Vreme caldă în toată ţara, cu temperaturi de 28-29 de grade Celsius în cea mai mare parte a ţării. Chiar şi în Capitală, marţi, sunt prognozate maxime de 29 de grade Celsius.
Iulian Tudor
21 apr. 2018, 13:29
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Vreme tot mai caldă, temperaturile se apropie de 30 de grade, inclusiv la Bucureşti

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile nordice, estice şi centrale, precum şi la munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza şi seara, dar numai izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul teritoriului, iar cele minime se vor situa între 4 şi 15 grade. Noaptea, în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.

şi la Bucureşti, duminică, vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

Luni, în ţară, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza în zonele montane, iar noaptea în nord-vest, unde vor fi averse şi descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, doar cu totul izolat şi trecător va ploua slab, cel mai probabil în regiunile estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă şi, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 5 grade. În zonele joase, dimineaţa, vor mai fi condiţii de ceaţă.

Şi la Bucureşti, luni, vremea se va menţine frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.

Marţi, în jumătatea de nord a ţării vremea va deveni în general instabilă şi se va răci uşor, vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar izolat vor fi cantităţi de apă mai însemnate. În sudul teritoriului, vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cerul temporar noros, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări locale, în special ziua, în majoritatea regiunilor, dar mai ales la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 19 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 şi 14 grade.

Şi la Bucureşti, marţi, vremea va fi în continuare deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi la începutul nopţii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări ziua, apoi va deveni în general slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat