Un nou protocol făcut public. Serviciul secret al Armatei, structură abilitată să coordoneze un acord de colaborare MApN – PÎCCJ

Un nou protocol a fost făcut public duminică seara, fiind vorba despre un acord de colaborare între MApN şi PÎCCJ. Potrivit sursei citate, documentul ar fi fost semnat în 2011 de şeful de atunci al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei şi de prim procurorul adjunct al PÎCCJ.
Romania TV
22 apr. 2018, 20:17
Un nou protocol făcut public. Serviciul secret al Armatei, structură abilitată să coordoneze un acord de colaborare MApN - PÎCCJ

Potrivit documentului prezentat la un post de televiziune, protocolul ar fi fost aprobat de procurorul general al României de la acel moment, Laura Codruţa Kovesi, şi ministrul Apărării de atunci, Gabriel Oprea, data încheierii fiind 4 aprilie 2011.

Sursa citată precizează că este vorba despre un „Protocol privind acordarea sprjinului reciproc necesar îndeplinirii atribuţiilor şi competenţelor legale”.

Documentul ar fi fost încheiat în scopul „valorificării eficiente, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, a informaţiilor care vizează securitatea naţională în domeniul militar, precum şi prevenirea şi combaterea infracţunilor săvârşite de către personalul MApN”.

În actul prezentat se precizează că pentru a organiza coordonarea activităţii de punere în aplicare a protocolului se stabilesc următoarele părţi abilitate: pentru MApN-Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, pentru Parchetul General – cabinetul procurorului general al României.

„Punerea la dispoziţie a informaţiilor şi datelor relevante si utile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru instrumentarea eficientă a dosarului penal, respectiv a informaţiilor şi datelor relevante şi utile pentru cunoaşterea şi contracararea vulnerabilităţilor şi a ameninţătilor interne şi externe la adresa securităţii naţionale în domeniul militar”, este unul dintre obiectivele protocolului, potrivit documentului.

Totodată, sursa citată menţionează că se stabileşte existenţa unor persoane de legătură care să acţioneze în comun pentru exercitarea competenţelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT