Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru o mită de peste două milioane de euro

Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu a ajuns vineri la DNA. Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul fostul ministru pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Filip Stan
27 apr. 2018, 12:19
Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru o mită de peste două milioane de euro

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a părăsit, vineri, sediul DNA după aproximativ două ore de audieri.

La plecare, acesta a refuzat să facă declaraţii presei.

Sebastian Vlădescu este urmărit penal de procurorii DNA pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.

„În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.

Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuț și Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanții unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate București – Constanța pentru ca, în schimbul acestui comision, să își exercite atribuțiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanțelor publice, respectiv să aprobe finanțarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum și pentru a își exercita ulterior atribuțiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plății facturilor pentru lucrările efectuate.
În perioada 2008-2009, în baza acestei înțelegeri, a primit suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le controla.
Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Vlădescu Sebastian, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini atribuțiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanțările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de 2 milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanțării activității unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.

De asemenea, în același context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins și primit de la aceeași persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța.

Suspectului Vlădescu Sebastian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.

 

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis marţi, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Sebastian Vlădescu, în calitate de fost ministru al finanţelor publice în perioada august 2005-aprilie 2007, respectiv decembrie 2009-septembrie 2010, anunţă Preşedinţia.

Şi Cristian Boureanu a fost la DNA două zile consecutiv, marţi şi miercuri, în legătură cu acelaşi dosar, cauţiunea stabilită în cazul lui fiind de 200.000 de euro.

Citeşte şi: Percheziţii în Austria, în dosarul şpăgilor lui Sebastian Vlădescu

Conform DNA, infracţiunile de corupţie au fost comise în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti – Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare la o altă linie de cale ferată. Astfel, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Primul 11 al FCSB cu Unirea Slobozia: cu Lixandru, fără Miculescu. Cine joacă număr 9. Exclusiv
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Ce salariu are un ofițer de poliție debutant: venitul poate fi unul frumos
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce a apărut în mediul online după ce Marco, un tânăr de 18 ani din Timișoara, s-a stins subit după un majorat. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale
iamsport.ro
Dezminte cel mai mare mit despre Valentin Ceaușescu: 'Este o prostie imensă!'
MediaFlux
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Procurorii au deschis dosar de moarte suspectă
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online