Percheziţii în Austria, în dosarul şpăgilor lui Sebastian Vlădescu

Acțiuni spectaculoase în cel mai important dosar DNA din ultima perioadă. Potrivit România TV au fost percheziţii de amploare în Austria, la cererea procurorilor români, în dosarul şpăgilor de 20 milioane de euro în care este implicat şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.
Ionela Marcu
24 apr. 2018, 20:28
Percheziţii în Austria, în dosarul şpăgilor lui Sebastian Vlădescu

Investigaţia vizează foşti angajaţi ai companiei suspectaţi că au „acţionat în mod ilegal” în legătură cu atribuirea unor contracte publice în România în urmă cu câţiva ani. Percheziţiile au avut loc săptămâna trecută, în sedii din oraşul Linz ale unei companii de construcţii care ar fi lucrat la reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa. Potrivit presei din Austria, procurorii au acționat la cererea omologilor români în dosarul în care Sebastian Vlădescu, Cristian Boureanu şi Ionuţ Costea sunt acuzaţi că ar fi primit şpăgi de zeci de milioane de euro.

Sebastian Vlădescu este acuzat ar fi luat mită de două ori în perioada în care a fost ministru de finanţe de la firma care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoanele de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa. În total, ar fi vorba despre 20 de milioane de euro mită pentru modernizarea acestui tronson. Preşedintele Klaus Iohannis a dat curs cererii DNA.

Citeşte şi Klaus Iohannis a aprobat cererea de urmărire penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu în dosarul CFR

Şpaga ar fi fost însă împărţită. Prin urmare, Vlădescu nu este singurul implicat. Procurorii DNA au început deja urmărirea penală împotriva fostului deputat Cristian Boureanu. Procurorii au stabilit o cauţiune de 200.000 de euro pentru fostul politician.

În același dosar penal, procurorii DNA au dispus deja punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de Ionuț Costea, în calitate de fost angajat al Ministerului Finanțelor. În cazul lui procurorii au decis o cauţiune de 1.500.000 euro.

O altă persoană urmărită penal în dosar pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită este Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.F.R. , dar și Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, suspectat de luare de mită. Procurorii anticorupţie au decis cauţiunea pentru cei doi de 1 milion de euro si respectiv 500.000 de euro. Toti cei vizati de acest dosar au termen până pe 28 aprilie să aducă tooate actele necesare pt a plăti cauţiunea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România