Polonia aruncă la gunoi monumentele comuniste

La Lapanow, o mică localitate din sud, primarul a reciclat vechiul monument în memoria miliţienilor comunişti ucişi de rezistenţa anticomunistă în 1946, într-un monument închinat gloriei membrilor rezistenţei.
Filip Stan
30 apr. 2018, 08:26
Polonia aruncă la gunoi monumentele comuniste

Timp de aproape 70 de ani, monumentul închinat gloriei soldaţilor Armatei Roşii a dominat marea piaţă din oraşul Legnica, în sud-vestul Poloniei, pentru a fi înlăturat în cele din urmă într-una din aceste dimineţi şi sfârşind ca alte câteva zeci într-un depozit municipal, comentează France Presse, citată de Agerpres.

„În virtutea legii decomunizării, localităţile aveau termen până la sfârşitul lunii martie pentru a înlătura aceste monumente pe cheltuiala statului. După acest termen, operaţiunea ar fi fost plătită din buzunarul nostru”, a explicat purtătorul de cuvânt al primăriei, Arkadiusz Rodek.

Potrivit partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), autor al acestei legi din 1 aprilie 2016, Armata Roşie i-a alungat într-adevăr pe nazişti, dar ea a impus mai ales un alt regim totalitar, ale cărui vestigii trebuie să fie eliminate fără milă, potrivit Agerpres.

Oraşul Legnica, supranumit „Mica Moscova” pentru că a adăpostit cea mai mare bază militară sovietică în Polonia, a trebuit să aducă o macara pentru a înlătura acest monument din bronz de 2,5 tone.

Citeşte şi Decizie controversată a preşedintelui Comisiei Europene: Jean Claude Juncker îl comemorează pe Karl Max

Statuia „din recunoştinţă” este una clasică a propagandei staliniste: un gest fratern, dar dominator, un soldat sovietic încredinţează unui soldat polonez libertatea recucerită, în prezenţa unei fetiţe, îmbrăcată în uniformă de pionier, simbol al unui viitor radios. Unii locuitori sarcastici vedeau în acest duo „primul cuplu homosexual al blocului sovietic”, comentează AFP.

În 2016, guvernul PiS a însărcinat Institutul Naţional al Memoriei (IPN) să supervizeze acţiunile de decomunizare.”Atât timp cât monumentele comuniste rămân în spaţiul public, ele glorifică regimul comunist. Ele trebuie să fie demontate şi transferate în muzee ale propagandei comuniste”, precum cel din Podborsko, în nord-vest, explică istoricul Maciej Korkuc, directorul IPN, care a înregistrat circa 300 de monumente de acest gen în Polonia.

Mai multe localităţi se opun

Dar multe localităţi se opun. La Elbag (nord), pentru a evita deplasarea unui tanc sovietic T-34, autorităţile l-au donat muzeului arheologic. Devenit proprietatea acestuia, el scapă legii respective, informează Agerpres.

Oraşul vecin Malbork a încercat să-l vândă pe al său, dar n-a găsit cumpărător. „El a fost întotdeauna aici. În timpul întregii mele copilării, ne-am jucat în jurul lui de-a şoarecele şi pisica şi de-a v-aţi ascunselea, el nu a deranjat niciodată pe cineva”, îşi arată nedumerirea un tânăr locuitor.

La Lapanow, o mică localitate din sud, primarul a reciclat vechiul monument în memoria miliţienilor comunişti ucişi de rezistenţa anticomunistă în 1946, într-un monument închinat gloriei membrilor rezistenţei.

Într-un prim elan după 1989, numeroase monumente comuniste, statui ale lui Lenin şi Dzerjinski fuseseră înlăturate. Apoi procesul s-a oprit din lipsă de bani sau simpla omisiune, ori chiar ca urmare a revenirii foştilor comunişti la putere. „În prezent, a venit timpul să facem ordine”, spune directorul IPN, potrivit Agerpres.

De această dată, PiS vrea să facă curăţenie până la capăt. IPN a alcătuit o listă cu circa 1.500 de denumiri de locuri şi organizaţii pentru a le schimba. Fără a obţine însă adeziunea generală a publicului. La Sosnowiec, în Silezia, locuitorii s-au ataşat de o piaţetă cu sens giratoriu Edward Gierek, după numele conducătorului comunist căruia numeroşi polonezi îi păstrează o frumoasă amintire.

Străzile în memoria polonezilor din Brigăzile internaţionale din timpul Războiului civil din Spania au fost rebotezate, provocând proteste în Polonia şi în străinătate. Iar Moscova consideră demolarea monumentelor drept o ofensă adusă soldaţilor sovietici căzuţi pentru a-i alunga din Polonia pe nazişti. De acum încolo, deciziile aparţin prefecţilor care redenumesc străzile fără a-i consulta pe localnici, ca la Varşovia, unde Bulevardul Armatei Populare a căpătat numele preşedintelui defunct Lech Kaczynski, informează Agerpes.

Potrivit opoziţiei, PiS îşi realizează propria politică istorică, ridicându-şi propriile monumente şi glorificându-şi proprii eroi. Ea se întreabă până unde poate să meargă această politică, având în vedere că vocile cele mai radicale, precum premierul Mateusz Morawiecki afirmă că visează să demoleze Palatul Culturii şi al Ştiinţelor, giganticul turn oferit Varşoviei de către Iosif Stalin. Potrivit lor, acesta este un simbol al dominaţiei Moscovei. Pentru turişti el face parte din obiectivele de neocolit în timpul vizitării capitalei poloneze, cu care locuitorii acesteia s-au obişnuit.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți