Vicepremierul Paul Stănescu, petrecere cu 1.500 de PSD-işti în pădurea Căcâna, de 1 Mai

Peste 1.500 de oameni, membri de partid şi simpatizanţi PSD, au mers la opetrecere de 1 Mai în pădurea Căcâna de pe malul stâng al Oltului, la marginea Slatinei. Vicepremierul Paul Stănescu a făcut baie de mulţime, iar pe simpatizanţii ajunşi acolo pe bază de invitaţii i-au trecut apele la coadă la mici şi bere, scrie Adevărul.
Romania TV
01 mai 2018, 17:11
Vicepremierul Paul Stănescu, petrecere cu 1.500 de PSD-işti în pădurea Căcâna, de 1 Mai

Autobuzele închiriate special pentru tradiţionala petrecere cu mici şi bere organizată de PSD Olt, încă din 2009, în pădurea Căcâna de pe malul Oltului, au început să circule de dimineaţă, adunându-i din diferitele puncta ale oraşului pe slătinenii care au primit din vreme invitaţiile în baza cărora, la „locul faptei“, au primit câte patru mici şi un pahar cu bere.

În cele din urmă, cu mai bine de jumătate de oră întârziere, şi-a făcut apariţia şi vicepremierul Paul Stănescu. 

Prezenţa i-a fost anunţată de pe scenă, la pachet cu mesajul că sunt suficiente rezerve de mici şi bere: „Organizatorii vă asigură că sunt suficiente rezerve de mici şi bere, pentru că, aşa cum ştiţi, anul acesta trebuie să ne distrăm dublu, de 1 Mai, pentru că anul viitor şi anul celălalt nu ne mai întâlnim aici, pentru că, aşa cum ştiţi, legea electorală interzice, intrăm în campanie electorală, vom sărbători atunci prin muncă. Să rămânem cei mai mulţi şi cei mai puternici! La mulţi ani PSD! Să primim cu aplauze cea mai puternică echipă PSD a Olteniei şi chiar a României, condusă de domnul preşedinte al PSD Olt, prim-vicepreşedinte al României, domnul Paul Stănescu“. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România