În Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei nu se mai observă focare, anunţă pompierii

Pompierii au anunţat că, după circa 35 de aruncări cu apă efectuate duminică de către cele două elicoptere în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, nu se mai observă focare.
Romania TV
01 mai 2018, 19:20
În Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei nu se mai observă focare, anunţă pompierii

„În total, au fost efectuate 34 de aruncări cu apă din dispozitivele transportate de elicoptere, în Parcul Domogled – Valea Cernei nu se mai observă focare. Incendiul nu este, însă, declarat lichidat. Forţele se vor retrage în această seară, dar dimineaţă vor urca din nou pe munte, pentru a se asigura că focul nu se reaprinde. De asemenea, unul dintre elicoptere mai rămâne, iar celălalt a plecat la o altă intervenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Un turist a anunţat, vineri după-amiaza, 27 aprilie, un incendiu în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Incendiul se manifesta la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

Zona în care s-a produs incendiul se află la o altitudine de 1.100 m, la 25 km distanţă faşă de oraşul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Vânzare cu certificatul de moștenitor. În ce condiţii se poate face
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Echipa din Liga 1 la care jucau ”numai alcoolici”: ”Matrafoxiști rău de tot! Doar băutură se băga”
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet