Băiat de 5 ani a acuzat că a fost agresat sexual de un vecin. UPFATE: Expertiza medico-legală efectuată luni infirmă agresiunea

Poliţiştii nemţeni efectuează cercetări în cazul unui minor în vârstă de 13 ani, acuzat de agresiune sexuală asupra unui băiat de 5 ani, scrie Agerpres. Expertiza medico-legală efectuată luni infirmă o eventuală agresiune asupra minorului de 5 ani, din Răuceşti-Oglinzi, a declarat, pentru AGERPRES, agentul principal Robert Costan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Iniţial, surse medicale au declarat că băiatul prezintă semne ale unei agresiuni.
Romania TV
07 mai 2018, 08:44
Băiat de 5 ani a acuzat că a fost agresat sexual de un vecin. UPFATE: Expertiza medico-legală efectuată luni infirmă agresiunea

„A fost efectuat examenul medico-legal, în urma căruia s-a constatat că băiatul de 5 ani are o stare precară de igienă în zona anală şi de aici a existat suspiciunea. Dar nu se confirmă agresiunea sexuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Duminică, băiatul a acuzat stări de rău, iar părinţii săi au chemat ambulanţa. Copilul le-a povestit că ar fi fost agresat sexual, pe data de 3 mai, de un vecin în vârstă de 13 ani, fapt pentru care părinţii copilului au anunţat Poliţia.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ, băiatul de 5 ani a fost transportat la Spitalul Târgu Neamţ, de unde a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ şi, ulterior, înapoi la Spitalul din Târgu Neamţ. 

Băiatul de 13 ani, acuzat de viol, va fi audiat de poliţişti, a mai afirmat Robert Costan.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Chivu, pus în gardă de impresarul vedetei de la Inter Milano: „Dacă se va întâmpla asta, suntem gata să forțăm transferul”
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți