O persoană a murit şi alte patru au fost rănite grav după ce tractorul în care se deplasau s-a răsturnat

O persoană a murit şi patru au fost rănite grav în urma unui accident produs în timpul nopţii de miercuri spre joi, în localitatea Ungra, judeţul Braşov, după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat, informează Mediafax.
Romania TV
10 mai 2018, 07:09
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite grav după ce tractorul în care se deplasau s-a răsturnat

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu, accidentul s-a produs pe un drum comunal din localitatea Ungra, din cauza unui bărbat în vârstă de 34 de ani, care a condus tractorul deşi nu avea permis, autovehiculul fiind neînmatriculat.

„În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.45, un bărbat de 34 ani, din judetul Braşov, care a condus un tractor pe DC 21, dinspre Ungra spre Dăişoara, drum în pantă şi curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat în stânga sensului de mers, la o diferenţă de nivel de aproximativ cinci metri. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea a patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 32 ani, toţi din judetul Braşov”, a spus Dinu.

Cei patru răniţi au fost transportaţi spital, însă doar doi au avut nevoie de internare.

În urma verificărilor, poliţiştii au aflat că şoferul în vârstă de 34 de ani, care a murit, nu avea permis de conducere, iar tractorul nu era înmatriculat.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți