Ieşire în spaţiu a doi astrounauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională pentru o misiune de mentenanţă

Doi astronauţi americani au început miercuri o ieşire în spaţiu de peste şase ore pentru a verifica şi a deplasa două aparate de răcire ale Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
16 mai 2018, 13:51
Ieşire în spaţiu a doi astrounauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională pentru o misiune de mentenanţă

Ricky Arnold, de 54 de ani, şi Drew Feustel, de 52 de ani, au activat alimentarea costumelor lor spaţiale la ora 11:39 GMT şi au ieşit în spaţiu la puţin timp după aceea.

Aceste ieşiri în spaţiu sunt obişnuite, cea de miercuri fiind a 210-a din istoria ISS, dată în folosinţă în 1998.

Operaţiunea de miercuri comportă însă riscuri, întrucât circuitele aparatelor pe care astronauţii trebuie să le deplaseze conţin amoniac, o substanţă toxică a cărei scurgere ar fi foarte periculoasă.

„Vom fi foarte atenţi la acest lucru”, a explicat Anthony Vareha, un responsabil al NASA. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT