Autorii jafului de la banca din Baia Mare sunt căutaţi în continuare. Ce au descoperit poliţiştii

Cei doi autori ai jafului de la o bancă din Baia Mare sunt căutaţi în continuare. Poliţiştii au descoperit în municipiu un scuter abandonat cu care se presupune că ar fi fugit aceştia.
Romania TV
24 mai 2018, 08:30
Autorii jafului de la banca din Baia Mare sunt căutaţi în continuare. Ce au descoperit poliţiştii

Autorii jafului au intrat în bancă purtând căşti de motociclist, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

”Autorii jafului de miercuri de la o sucursală bancară din Baia Mare sunt căutaţi în continuare de către poliţişti în tot judeţul Maramureş. A fost găsit pe raza municipiului şi ridicat un scuter cu care se presupune că ar fi fugit aceştia după comiterea jafului. Urmează să se stabilească dacă, într-adevăr, acesta ar fi scuterul. Autorii au intrat în bancă cu căştile de motociclist de cap şi au sustras banii sub ameninţare, se lucrează la identificarea acestora”, a spus Florinja Meteş, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au declarat, la rândul lor, că, potrivit modului de operare, jaful ar fi avut loc după ce sucursala ar fi fost filată mai multe zile la rând, astfel că autorii au ştiu exact când să intre.

”Sucursala nu avea paznic, ci doar sistem de supraveghere video. Probabil acesta a fost un criteriu care a contat în alegerea agenţiei respective. Au intrat cu căştile de motociclist pe cap, ceea ce face dificilă identificarea lor facială, dar avem alte elemente pe care le luăm în calcul, cum ar fi înălţimea acestora, mersul, îmbrăcămintea”, au spus sursele citate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Jucătorul pe care Reghecampf l-a primit înainte de FC Voluntari – FCSB. „E apt de joc!”. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT