Ileana Constantinescu a murit. Ion Dolănescu o numea „Doamna cântecelor munteneşti”

Ileana Constantinescu a fost eleva Mariei Tănase și a Elisabetei Mol­do­veanu și s-a făcut remarcată atât grație unui repertoriu popular bogat, cât și grație vocii sale care se spune că l-a inspirat pe însuși Mihail Sadoveanu.

Ileana Constantinescu s-a născut pe data de 30 mai 1929, în județul Olt și peste câteva zile ar fi împlinit vârsta de 89 de ani.

Ileana Constantinescu a cantat de copila. În zilele de sarbatoare era chemata sa le cante consatenilor, la Caminul cultural. „Toata copilaria mea s-a petrecut cantand. Cantam cand pasteam o gasca cu bobocei si a trecut o invatatoare, doamna Vica Du­mitrescu, iar eu cantam, tavalita-n iarba. „Ai o voce foarte frumoasa!”, mi-s zis, „pacat ca n-are cine sa te in­dru­me!”. Asta se intampla prin 1947″, povestea artista într-un interviu pentru Jurnalul Naţional.

In 1951, cand a implinit 22 de ani, viata i s-a schimbat total. Prin Co­mani a trecut folcloristul Constantin Prichici, cercetator stiintific la Ins­titutul de Folclor „Constantin Bra­i­loiu”. De cum a auzit-o, i-a spus: „Fata, hai, tu ai sa ajungi departe!”. Si vorbele aveau sa i se adevereasca in scurt timp. La sugestia folcloristului a participat la un concurs al ca­mi­nelor culturale, unde a castigat locul intai pe regiune, apoi locul al doilea pe tara. Mihai Pop, director adjunct al Institutului de Folclor, a propus-o apoi pentru inregistrari la Radio dupa ce o ascultase la „Sap­tamana muzicii romanesti”, incheiata de caminele culturale. Asa a imprimat Ileana Constantinescu primul disc pe care s-au regasit nu o piesa si nici doua, cum se obisnuia, ci cinci cantece, toate indragite pe data de public: „Busuioc, floare catata”, „Dunare, Dunare”, „Plin e codrul de voinici”, „Auzi, nei­ca, pitigoiul”, „Marioara de la mun­te”. Despre aceasta perioada, interpreta po­vesteste amuzata intamplari haz­lii: „Daca le povestesc, radeti cu ho­hote. „Saptamana muzicii ro­ma­nesti” au inchis-o caminele culturale. Draga, si eu nu stiam ce inseamna acela bis! Lumea: „Bis!, Bis!”, iar eu ma gandeam: Ce vor astia de la mine, dom’le! Din culise ma impingeau sa cant, iar eu am traversat scena si le-am facut asa, cu mana! Nici nu m-am oprit! Seara a fost receptie la Athenee Palace. Atunci am vazut-o eu pentru prima data pe Maria Lataretu. Cu gura cascata am asistat. Atunci Eduard Mezincescu, ministrul Culturii, mi-a facut semn sa cant si eu o doina. La masa, toata lumea manca icre negre! Habar n-aveam eu ce-nseamna asta! Masa era aranjata frumos, erau doua chifle in partea dreapta… Eu am mancat sarmalele cu chifle, iar dupa ce am terminat, am inceput sa gust ceva, ce gandeam eu ca ar fi o garnitura. Iar Laurentiu Profeta, directorul Muzicii de la Radio din acea vreme, m-a vazut si mi-a zis: Ileana, ce faci?, Ce sa fac, i-am raspuns, mananc si eu garnitura asta!. Pai asta nu-i garnitura! Asta e mamaliga!.

Anii de scoala au fost dificili pentru Ileana Constantinescu. Indiferent de greutati, nu s-a dat batuta. S-a re­inscris in fiecare an la cursuri, pentru ca institutia nu avea clasa specia­la de canto popular.
Norocul i-a suras din nou in ul­ti­mul an de studii. Unul dintre compo­zi­torii de marca ai Romaniei postbe­li­ce, caracalea­nul Radu Serban, func­tio­nar de con­du­cere in cadrul Minis­te­rului Cultu­rii, care o cunostea de mi­ca, inca din vre­mea in care canta la Comani, a in­fiintat special pentru Ileana Constantinescu, la Scoala de Mu­zica nr. 1, sectia de canto popular. Acolo a avut doua pro­fesoare de ex­cep­tie: Maria Ta­nase si Elisabeta Mol­do­veanu. „Dupa ce am inregistrat discul cu cinci piese, in sase luni m-au trecut de la amatori la profesio­nisti. Se in­tam­pla in 1952, pe 3 au­gust. In sep­tem­brie, am primit acasa o adresa, sa ma prezint la Liceul nr. 1 de Mu­zi­ca din Bucuresti, ca Institutul de Fol­clor mi-a obtinut dispensa de vars­ta. Apoi, sase ani am stat in acest liceu.”

Vocea catifelata a Ilenei Constantinescu il fascina pe scriitorul Mihail Sadoveanu care, dupa Maria Tanase, o aseza pe fata de la Comani: „Un mare talent! Canta limpede si cu deplina intelegere, parca e insusi glasul vremei, asa proaspat, din codri (…) Cantecul ei, Dunare, Dunare, drum fara pulbere, apare ca un fragment de balada si vine de foarte departe. Un cantec popular trist, simplu si sfasietor, ca un tipat de pasare calatoare…”.

Artista a revenit apoi la anii de inceput, cand, in scurt timp de la debut, a devenit cap de afis, facand planul celor mai multe orchestre din tara. Nici nu stie cu ce orchestre n-a cantat! Isi aduce aminte de toate, din fiecare oras in care a poposit, asa cum isi aminteste de fiecare coleg de scena despre care povesteste zambind fel de fel de intamplari. Alaturi de Ion Dolanescu a avut numeroase turnee. Dupa ce i-a devenit vecin, i-a legat o frumoasa prietenie, care a durat pana la plecarea artistului din lume.