Dan Nica (PSD): România riscă să plătească 2 miliarde euro din cauza blocajului Opoziţiei pe Directiva 343 din 2016

România riscă să piardă două miliarde de euro după ce Comisia Europeană a anunţat că declanşează procedura de infringement pentru netranspunerea la timp a directivei privind prezumţia de nevinovăţie, afirmă Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD.
Romania TV
26 mai 2018, 08:32
Dan Nica (PSD): România riscă să plătească 2 miliarde euro din cauza blocajului Opoziţiei pe Directiva 343 din 2016

„Opoziţia a făcut tot ce i-a stat în putinţă să întârzie procesul şi să blocheze dezbaterea parlamentară. Acesta este efectul direct al propagandei prezidenţiale, iar românii oneşti riscă să plătească din buzunarul propriu eventualele sancţiuni financiare. Mai precis, contribuabilii români ar putea ajunge să plătească 1,9 miliarde euro + penalităţi de întârziere cuprinse între 2.300 şi 137.000 euro pe zi. Corect ar fi ca cei care suportă această amendă să fie preşedintele Iohannis, alături de PNL şi USR”, susţine Dan Nica, într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres.

El spune că PSD a făcut toate demersurile necesare pentru a transpune directiva prezumţiei de nevinovăţie.

„S-au redactat amendamentele necesare – care însă au fost atacate virulent în presa de propagandă prezidenţială. S-a stabilit ca dezbaterea să se facă în procedură de urgenţă, printr-o comisie specială – dar dezbaterile au fost mereu blocate, iar comisia a fost contestată la CCR de către Opoziţie. S-a deschis dezbaterea către magistraţi, pentru a asigura o dezbatere transparentă – dar opoziţia a stimulat proteste publice împotriva modificării legislaţiei”, a adăugat europarlamentarul PSD.

Potrivit lui Nica, singura şansă de evitare a sancţiunilor este modificarea legislaţiei înaintea momentului în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie. „După acel moment, nu se mai poate opri nimic”, consideră Nica.

Citește și: Procedură de Infringement, declanşată de CE împotriva României pentru că nu a implementat Directiva privind prezumţia de nevinovăţie

Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei europene 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, conform site-ului executivului comunitar.

Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi articolul 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Directiva ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni şi, prin urmare, chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT