Pilonul II după 10 ani: Active de aproape 43 miliarde lei şi un randament anual de 8,15%

Pensiile administrate privat, Pilonul II, au ajuns la active de 42,7 miliarde lei după 10 ani de funcţionare, din care 7 miliarde lei reprezintă câştigurile nete, înregistrând un randament mediu anual de 8,15%, a anunţat joi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Romania TV
31 mai 2018, 07:48
Pilonul II după 10 ani: Active de aproape 43 miliarde lei şi un randament anual de 8,15%

”Pe data de 20 mai 2008, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) primeau în administrare primele contribuţii ale românilor. 10 ani mai tarziu, sistemul funcţionează în parametri solizi, cu rezultate remarcabile. În tot acest timp, Pilonul II a primit în administrare contribuţii totale în valoare de 35,7 miliarde de lei, la care fondurile de pensii au adăugat prin investiţii câstiguri nete în valoare de 7 miliarde de lei. În total, cele şapte fonduri de Pilon II administrează astăzi active nete de 42,7 miliarde de lei în beneficiul a 7,13 milioane de români care sunt înscrişi la acest sistem”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Astfel, valoarea medie a contului individual de pensie privată este de aproape 6.000 de lei, iar peste 1,2 milioane de participanţi au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul lor. În cei 10 ani, Pilonul II a generat un randament mediu anual de 8,15%, adică un total de peste 127,5%, potrivit APAPR.

”Odată ce contribuţiile sunt virate de către Casa Naţională de Pensii Publice către fondurile de pensii private, ele devin proprietatea privată a fiecăruia dintre cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II. Graţie reglementărilor solide, transparenţei depline a sistemului şi administrării profesioniste, românii pot şti în orice moment situaţia reală a pensiei lor private. Foarte important: în Pilonul II suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor nete plătite”, se arată în comunicat.

Recent, un apel semnat de 15 organizaţii recomanda autorităţilor menţinerea legislaţiei şi arhitecturii actuale a Pilonului II, fără alte modificări.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi seară la România TV că Pilonul II de pensii va fi opţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, că este „o veste foarte proastă” intenţia de transformare a Pilonului II de pensii în pilon opţional, el arătând că va fi începutul sfârşitului pentru Pilonul II, pentru că guvernanţii vor găsi noi metode să îi determine pe oameni să renunţe să cotizeze la acesta. Preşedintele a mai afirmat că PSD trebuie să vină cu clarificări şi cu o argumentaţie clară de ce vrea să transforme Pilonul II în ceva opţional.

Guvernul ar vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – în perioada 1 iulie – 31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai – decembrie.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, recent, întrebată despre proiectul publicat în programul legislativ al Guvernului, că a fost o propunere a Comisiei de Prognoză, pe care Guvernul nu o agreează. De asemenea, Dăncilă a susţinut că nu va fi desfiinţat Pilonul II.

Guvernul va prezenta în iunie sau iulie o analiză a Pilonului II de pensii administrate privat din România, în scopul îmbunătăţirii mecanismului de funcţionare, dar nu vor fi suspendate contribuţiile, a afirmat recent ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat