Erupţia vulcanului din Guatemala a făcut cel puţin 70 de morţi. Echipele de salvare caută supravieţuitori

"Vom continua până când vom găsi ultima victimă, chiar dacă nu cunoaştem numărul persoanelor decedate. Vom cerceta zona atât timp cât va fi nevoie", a declarat pentru AFP Sergio Cabanas, directorul Agenţiei naţionale de gestionare a catastrofelor (CONRED).
Alina Costache
05 iun. 2018, 18:16
Erupţia vulcanului din Guatemala a făcut cel puţin 70 de morţi. Echipele de salvare caută supravieţuitori

Echipele de intervenţie au continuat marţi să caute în casele prăbuşite şi acoperite cu cenuşă trupurile locuitorilor dispăruţi din satele distruse de erupţia vulcanului Fuego din Guatemala, care a făcut deja cel puţin 70 de victime, potrivit unui nou bilanţ provizoriu al autorităţilor locale, informează AFP şi DPA.

Cea mai recentă victimă este un băiat în vârstă de opt ani, care suferise arsuri grave şi urma să fie transportat la un spital din Statele Unite.Acelaşi oficial a precizat că, dată fiind natura erupţiei, care a degajat cantităţi uriaşe de noroi, lavă şi cenuşă fierbinte, şansele de a descoperi supravieţuitori sunt foarte mici. „Dacă eşti prins în fluxul piroclastic, e dificil să rămâi în viaţă”, a subliniat el, adăugând că anumite trupuri complet calcinate ar putea să nu fie găsite niciodată.

Jeturile spectaculoase de lavă şi cenuşă care au fost eliberate de craterul acestui vulcan, ce are o înălţime de 3.763 de metri şi se află la o distanţă de 35 de kilometri sud-vest faţă de capitala Guatemalei, au semănat panică în rândul locuitorilor satelor aflate pe pantele vulcanului şi au determinat evacuarea urgentă a peste 4.500 de persoane.

Suspendate pe timpul nopţii, operaţiunile de căutare au fost reluate în zorii zilei de marţi în împrejurimile vulcanului, acoperite de un strat consistent de cenuşă. Agenţii de intervenţie au fost nevoiţi să îşi protejeze căile respiratorii din cauza prafului dens de particule vulcanice, ridicate în aer de vehiculele echipajelor de urgenţe care străbat zona.

Vulcanul Fuego se află în „repaus activ” şi ar putea să producă în continuare erupţii explozive, care, totuşi, „nu ar trebui să fie catastrofale”.

Citeşte şi Vulcanul Fuego, cea mai violentă erupţie din ultimii ani, Cel puţin 62 de morţi. Este STARE DE CALAMITATE VIDEO

Luni seară, Institutul naţional medico-legal (Inacif) din această ţără a anunţat că a numărat 69 de cadavre, dintre care doar 17 au putut fi identificate. Potrivit CONRED, au fost raportate 46 de persoane rănite, din care jumătate în stare gravă, iar doi agenţi de salvare sunt daţi dispăruţi.

Luni seară, preşedintele guatemalez Jimmy Morales a afirmat că evenimentul reprezintă „o tragedie” şi a anunţat că operaţiunile de căutare şi de asistenţă oferită sinistraţilor vor continua în zonă atât timp cât va fi nevoie. Preşedinţia a precizat că un plan de reconstrucţie a început să fie redactat marţi.

Congresul din Guatemala a votat un decret prezidenţial care a declarat stare de catastrofă naturală în departamentele Escuintla (sud), Chimaltenango (vest) şi Sacatepequez (sud-vest), cele mai afectate de erupţie. Deputaţii au comandat de asemenea întocmirea unui raport care să prezinte dimensiunea pagubelor înregistrate în fermele de cafea şi porumb afectate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România