Vulcanul Fuego, cea mai violentă erupţie din ultimii ani, Cel puţin 62 de morţi. Este STARE DE CALAMITATE VIDEO

Cel puţin 62 de persoane au fost ucise şi alte 20 rănite duminică în Guatemala de erupţia vulcanului Fuego care a aruncat lavă şi cenuşă asupra unei zone extinse, a anunţat Protecţia civilă citată luni de AFP şi EFE.
Filip Stan
04 iun. 2018, 04:37
Vulcanul Fuego, cea mai violentă erupţie din ultimii ani, Cel puţin 62 de morţi. Este STARE DE CALAMITATE VIDEO

UPDATE. Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Guatemala că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale privind puternica erupţie din 3 iunie a Vulcanului de Foc, aeroportul internaţional „La Aurora” a fost închis până când autoritatea aviatică naţională va considera că zborurile vor putea fi reluate în condiţii de maximă securitate.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Statele Unite Mexicane, care asigură reprezentarea diplomatică şi consulară a României pentru Republica Guatemala şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în cazul în care situaţia se va agrava.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: +525552800447 şi +525552801869, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

UPDATE: Sunt peste 62 de morţi. 13 cadavre au fost identificate

UPDATE: Treizeci şi trei de persoane au fost ucise în erupţia explozivă a Volcan de Fuego (Vulcanul de Foc), iar bilanţul urmează să crească, a a anunţat luni şeful agenţiei gutemaleze însărcinate cu intervenţia în caz de dezastre, relatează The Associated Press.

UPDATE: Guvernul din Guatemala a decis luni să decreteze starea de calamitate naţională în departamentele Escuintla, Chimaltenango şi Sacatepéquez din apropierea vulcanului Fuego, în urma erupţiei de duminică a colosului, care a provocat moartea a cel puţin 25 de persoane, relatează luni EFE.

Potrivit decretului emis de Consiliul Miniştrilor, ce urmează să fie aprobat de Parlament (Congres), măsura a fost emisă deoarece erupţia a provocat „pierderi omeneşti, a afectat infrastructura şi serviciile esenţiale şi pentru a evita consecinţe mai grave şi a permite ca în locurile afectate să fie întreprinse acţiunile necesare, pentru a evita sau a reduce efectele” erupţiei vulcanului Fuego, cea mai violentă din ultimii 40 de ani.

„Bilanţul de la ora 21:00 duminică (03:00 GMT luni) este de 25 de morţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Coordonării naţionale pentru gestionarea catastrofelor (Conred), David de Leon, pe grupul său Whatsapp din care fac parte şi jurnalişti.

Mii de persoane au fost evacuate.

Cu o înălţime de 3.763 de metri, Vulcanul Fuego (Vulcanul Foc, în spaniolă) se află la 35 de kilometri de capitală.

Aeroportul internaţional din Ciudad de Guatemala a fost închis temporar, ca urmare a cantităţii mari de cenuşă vulcanică aruncată în aer. Echipe ale personalului aeroportului şi ale armatei au curăţat pistele pentru a permite reluarea traficului aerian, potrivit Direcţiei generale a aviaţiei civile.

Erupţia a afectate localităţile rurale din apropierea vulcanului şi oraşul colonial Antigua, cea mai importantă destinaţie turistică din Guatemala.

În total 1,7 milioane de persoane sunt afectate în diferite grade de această catastrofă, a precizat Protecţia civilă.

 

 

Armata din Guatemala este implicată în operaţiunile de salvare, pentru crearea de adăposturi temporare şi curăţarea cenuşii vulcanice de la pista aeroportului La Aurora.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT