CNADNR vrea să taie costurile la autostrada Târgu Mureş – Iaşi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară prin care se vor reanaliza soluţiile tehnice adoptate şi se vor face propuneri de reducere a costurilor autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi, care variază în prezent între 11 milioane euro şi 60 milioane euro/ km.
Romania TV
30 aug. 2012, 15:08
CNADNR vrea să taie costurile la autostrada Târgu Mureş - Iaşi

CNADNR arată că autostrada Târgu-Mureş – Iaşi străbate un traseu dificil, de deal şi munte, ceea ce impune un volum mare al lucrărilor de artă (poduri, podeţe, viaducte) şi numeroase arii protejate.

În prezent proiectarea autostrăzii nu este finalizată întrucât procedura de obţinere a Acordului de Mediu nu este finalizată.

„Începând cu anul 2010 ariile protejate care au impact asupra traseului autostrăzii au fost extinse, ceea ce determină reconsiderarea studiului de impact şi reluarea procedurii de obţinere a Acordului. De asemenea, costurile estimate în acest moment sunt foarte mari, acestea variind între 11 mil euro/km şi 60 mil.euro/km, fapt sesizat şi de Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, în acest context, CNADNR-SA va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară prin care se vor reanaliza soluţiile tehnice adoptate şi se vor face propuneri de reducere a costurilor. După definitivarea traseului şi fundamentarea costurilor de implementare, vor fi analizate potenţialele surse de finanţare, altele decât bugetul de stat”, se arată în comunicatul CNADNR.

Viitoarea autostradă va avea o lungime totală de 289 km şi va fi împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş – Ditrău cu o lungime de 92,126 km, proiectant SC Search Corporation SRL, tronsonul Ditrău – Târgu Neamţ cu o lungime de 118,8 km, proiectant SC Iptana SA, şi tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi cu o lungime de 78 km, proiectant SC Inocsa Ingenieria.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Tatăl fraților Diana și Tibi, copiii înecați în pârâu, a căzut din picioare: n-a mâncat nimic de 2 zile. Clipe dramatice pentru părinții din Chirpăr, înainte de înmormântare
Capital.ro
Doliu în România. Am pierdut un adevărat profesionist al presei, mentor pentru mulți: A făcut un crez din informația de bună calitate
Playtech.ro
Cât te costă mentenanța la o mașină electrică versus una pe benzină sau motorină. Avertismentul despre Dacia
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei surori de 12, 14 și 16 ani s-au aruncat de la etajul 9 după ce părinții le-au... Vezi mai mult
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Ucrainenii sunt pregătiți psihologic să cedeze o parte din țară. Rezultat șoc al unui sondaj
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil