Şefa Reprezentanţei CE, către politicienii români: Avem nevoie de leadership consensual şi o cooperare loială între instituţii

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a făcut vineri un apel către liderii politici români ca, pe drumul către Sibiu 2019, să facă un ocol pe la Snagov, pentru consens şi cooperare loială între instituţii.
Romania TV
08 iun. 2018, 10:30
Şefa Reprezentanţei CE, către politicienii români: Avem nevoie de leadership consensual şi o cooperare loială între instituţii

„Programul instituţiilor europene de acum şi până la sfârşitul mandatului acestui Parlament European se numeşte „drumul către Sibiu”, pentru că ne dorim ca la Sibiu, pe 9 mai 2019, statele membre reprezentate la cel mai înalt nivel să îşi refacă, dacă vreţi, declaraţia de încredere în UE. Este desigur un moment important nu numai pentru Europa, ci şi pentru România, care găzduieşte acest summit în timpul preşedinţiei rotative a Consiliului UE şi s-a spus deja că este un test de maturitate pentru capacitatea României de a demonstra că este un membru activ în avangarda construcţiei europene. Dacă ne uităm acum la construcţia europeană, care sunt ingredientele ei de succes? Un leadership consensual şi o cooperare loială între instituţii. Asta va trebuie să reuşească România la acest test. Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe plan naţional, ne dăm seama că este într-adevăr o provocare, pentru că în România actuală vedem un spaţiu tot mai restrâns pentru acest leadership consensual, pentru consens şi pentru cooperare loială între instituţii. (…) Aici ar veni şi apelul meu către distinşii reprezentanţi ai partidelor politice: v-aş invita ca, pe drumul către Sibiu 2019, să faceţi un ocol pe la Snagov”, a afirmat Angela Cristea, în deschiderea celei de a şasea ediţii a Forumului Eurosfat, cel mai mare forum anual de afaceri europene din România, organizat de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.

Angela Cristea a reamintit că există în parcursul european al României „un moment de leadership consensual” şi acela a fost marcat prin Declaraţia de la Snagov, din anul 1995, în care toate partidele politice au spus că vor susţine aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.

„Eu nu cred că ceva s-a schimbat major de atunci în viziunea partidelor politice şi nu cred că există lider politic din România care să considere la modul serios că există alternativă mai bună pentru România, pentru rolul ei nu numai în Europa, ci în lume, pentru că de asta vorbim de rolul României în lume, decât apartenenţa activă, credibilă şi responsabilă la Uniunea Europeană. Alături de acest apel pe care îl fac, vin cu o rugăminte pentru că ne apropiem de an electoral – să nu luaţi Uniunea Europeană ostatică campaniei electorale şi dezbaterilor politice interne, pentru că nu acesta este rolul nostru”, a precizat şefa Reprezentanţei CE în România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT