Presa străină: Partidul aflat la guvernare în România a protestat în stradă faţă de presupuse abuzuri ale procurorilor anticorupţie

Partidul Social Democrat din România, aflat la putere, şi mii de susţinători s-au adunat în faţa sediului Guvernului de la Bucureşti, sâmbătă, pentru a protesta faţă de presupuse abuzuri ale procurorilor anticorupţie, scrie Reuters. Agenţiile de presă amintesc că România este una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană.
Romania TV
10 iun. 2018, 07:30
Presa străină: Partidul aflat la guvernare în România a protestat în stradă faţă de presupuse abuzuri ale procurorilor anticorupţie

Potrivit Reuters, manifestaţia a fost percepută ca un răspuns la precedentele proteste de stradă antiguvernamentale, care au condamnat adoptarea unor legi ce afectează lupta împotriva corupţiei. Opinia publică a forţat anul trecut Guvernul să retragă actele normative criticate.

România este una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană iar Bruxelles supraveghează sistemul de justiţie, aminteşte agenţia.

Lupta împotriva corupţiei a dominat spaţiul politic încă de la aderarea României în 2007.

Procurorii anticorupţie au investigat o mulţime de parlamentari, miniştri şi primari în ultimii ani, aceştia fiind acuzaţi de conflict de interese, abuz în serviciu, fraudă şi pentru contracte acordate nelegal în schimbul mitei.

Şi AFP anunţă că „zeci de mii de susţinători ai guvernului de stânga al României au ieşit în stradă în Bucureşti, o demonstraţie fără precedent împotriva abuzurilor din justiţie, în contextul în care câţiva lideri ai săi sunt implicaţi în cazuri de corupţie”.

Agenţia franceză menţionează şi detalii legate de organizarea de către PSD a mitingului, citând presa din România. AFP adaugă că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este o figură controversată, care nu a putut să devină prim-ministru din cauza unei condamnări, şi că România se numără printre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

Şi AP scrie despre mitingul de sâmbătă. „Peste 100.000 de susţinători ai guvernului s-au strâns în Capitală îmbrăcaţi în alb, pentru a protesta faţă de presupusele abuzuri comise de procurorii anticorupţie. Partidul Social Democrat consideră că procurorii au prea multă putere şi susţine că au făcut ilegal interceptări şi au luat în vizor oficiali pe nedrept”. Criticii spun că mitingul a avut ca scop intimidarea judecătorilor şi a preşedintelui Klaus Iohannis, care susţine lupta anticorupţie, adaugă AP.

Mai mulţi participanţi la miting au declarat pentru AP că ei cred că telefoanele le sunt ascultate, aşa cum se întâmpla în perioada comunismului.

Deutsche Welle notează că PSD a organizat „un miting masiv pentru a contracara manifestaţiile antiguvernamentale care au avut loc după ce social democraţii au încercat să decriminalizeze infracţiunile de corupţie”.

Citeşte şi Incidente miting PSD, Piaţa Victoriei. O persoană a fost amendată

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ileana Lazariuc, veste uriașă legat de un proiect special. Fosta soție a lui Alexandru Țiriac a dat lovitura 
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Cum cureți depunerile de calcar de pe cadă fără să o zgârii. Soluții simple și eficiente
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul medic al naționalei acuză FRF că ar fi responsabilă pentru decesul lui Lucescu: ”Să îl ajute Dumnezeu pe Hagi să nu pățească la fel ca nea Mircea!”
MediaFlux
Familia lui Eugen Tomac. Cine este și cu ce se ocupă Diana Postică, soția premierului desemnat FOTO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți