Inundaţiile fac prăpăd: bărbat luat de viitură, localităţi sub ape, trafic feroviar întrerupt, circulaţie deviată

Un bărbat de 57 de ani din localitatea vâlceană Călimăneşti -Jiblea Veche a fost luat de viitura formată în urma ploilor abundente, fiind găsit decedat sâmbătă, anunţă ISU Vâlcea. Tot în judeţul Vâlcea, populaţia localităţii Băbeni a fost prealertată pentru că un pârâu riscă să se reverse şi sunt făcute consolidări ale malului, iar un pod situat pe un drum judeţean a fost afectat de aluviuni, circulaţia fiind deviată. De asemenea, traficul feroviar pe ruta Galaţi-Tecuci este întrerupt, sâmbătă, pe un fir şi restricţionat pe celălalt, după ce a fost descoperită o spălare de terasament între localităţile Piscu şi Vameş, în urma ploii torenţiale de noaptea trecută.
Romania TV
16 iun. 2018, 11:35
Inundaţiile fac prăpăd: bărbat luat de viitură, localităţi sub ape, trafic feroviar întrerupt, circulaţie deviată

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, care a fost luat de viitură, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, a fost găsit mort.

Conform ISU, bărbatul a fost luat de viitură în urma ploilor abundente de noaptea trecută, sâmbătă dimineaţă fiind anunţată dispariţia sa.

Echipajele ISU au început căutările, bărbatul în vârstă de 57 de ani, dăn Călimăneşti – Jiblea Veche fiind găsit decedat, potrivit news.ro.

Tot ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, pârâul Stâncălău pune în pericol un grup de gospodării din localitatea Băbeni. Populaţia din aceasta zonă a fost prealertată, iar acest pârâu este sub monitorizarea SGA şi ISU Vâlcea, fiind luate măsuri pentru consolidarea malului.

Totodată, pe DJ 646E, în comuna Bărăbăteşti, sat Bodeşti, structura de rezistenţă a podului care traversează râul Otasău a fost afectată din cauza aluviunilor. Traficul a fost deviat, iar sectorul de drum urmează să fie semnalizat corespunzător.

De asemenea, traficul feroviar pe ruta Galaţi-Tecuci este întrerupt, sâmbătă, pe un fir şi restricţionat pe celălalt, după ce a fost descoperită o spălare de terasament între localităţile Piscu şi Vameş, în urma ploii torenţiale de noaptea trecută.

„În urma evaluărilor în teren, între localităţile Piscu şi Vameş a fost descoperită o spălare de terasament pe calea ferată. Traficul feroviar pe un fir pe ruta Galaţi-Tecuci este întrerupt, iar pe un fir se circulă restricţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Peste 200 de gospodării din localitatea arădeană Păuliş au fost inundate, sâmbătă după-amiază, în urma unei ploi torenţiale care a durat 20 de minute, timp în care au căzut aproximativ 200 de litri de apă pe metru pătrat. Satul a fost inundat a patra oară în opt zile, însă de această dată pagubele sunt cele mai însemnate, iar localnicii spun că nu a plouat atât de abundent de peste 50 de ani.

Localitatea Păuliş, aflată la 15 kilometri de Arad, a fost afectată de o ploaie torenţială care a format pe dealuri torenţi, iar noroiul şi apa scurse au inundat peste 200 de gospodării.

Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, a declarat pentru News.ro că ploaia a durat 20 de minute.

„S-a măsurat în şase locuri din comună cantitatea de apă căzută şi avem aproximativ 200 de litri pe metru pătrat. Aşa ploaie nu a mai fost de peste 50 de ani. Jumătate din comună a fost acoperită cu apă şi noroi care s-au scurs de pe dealurile din jur”, a spus edilul.

Conform sursei citate, în jur de zece locuinţe au fost inundate, în rest fiind vorba de curţi, grădini şi anexe gospodăreşti.

„Probabil 50 – 60 la sută din ce aveau oamenii în grădini a fost distrus”, a spus primarul, care a solicitat intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a-i ajuta pe săteni.

Localitatea a fost inundată a patra oară în opt zile, însă de această dată au fost înregistrate cele mai mari pagube. Miercuri, de exemplu, în jur de 50 de gospodării au fost afectate.

Primarul afirmă că în jurul dealului există un şanţ prea mic de colectare a apelor, iar acestea se revarsă în sat.

„Problema a apărut după ce în urmă cu trei ani Consiliul Judeţean a reabilitat drumul judeţean şi nu a prevăzut o cale de evacuare a apelor pluviale în extravilanul comunei, aşa că tot ce vine de pe dealuri rămâne în intravilan”, a declarat Ioan Turcin.

Primăria urmează să contracteze lucrări de lărgire şi adâncire a şanţurilor din jurul dealului, însă în ultimele zile nu a putut interveni de urgenţă din cauza noroiului care a umplut canalul de colectare.

„E nevoie să se usuce pământul pentru a putea interveni cu utilaje”, a declarat edilul.

Imediat după primele inundaţii care au avut loc, sătenii au făcut baraje din saci cu nisip, sperând că vor opri şuvoaiele, însă din cauza cantităţii mari de apă căzute, barajele s-au dovedit ineficiente în majoritatea cazurilor. Nivelul apei a depăşit jumătate de metru pe străzi şi în curţi, iar stratul de noroi rămas în urmă are o grosime de peste 20 de centimetri.

Şi la Craiova un bloc întreg este în pericol să se prăbușească, după ce ploile abundente, dar şi săpăturile din apropiere au provocat o alunecare de teren. Scările de acces în clădire si un loc de joaca s-au surpat, chiar sub privirile oamenilor.

Spitalul de Urgență din Iași a fost inundat sâmbătă dimineață, în urma ploilor abundente din ultimele ore.

Pompierii au intervenit de urgență pentru a evacua apa cu pompele, și situația revenit la normal în câteva ore. Nu se știe încă dacă au fost înregistrate pagube materiale, dar cel mai probabil bolnavii au fost mutați în zone neafectate de ploaie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Oferte din Anglia și Italia pentru Edi Iordănescu: ”Aș fi spus ‘DA’”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 23 iulie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină
Playtech.ro
Ce trebuie să faci înainte să părăsești locuința închiriată ca să nu pierzi bani
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Brăila a rămas fără cap la locul de muncă, după ce a fost prinsă sub mai mulți baloți! Victima era mama a trei copii
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
EXCLUSIV Toate actele sunt solicitate pe HUB-ul de servicii electronice al MAI. Românii se mută de la ghișeu pe online
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România