Tăriceanu, despre scandalul cu Simina Tănăsescu: În 2015 a mai fost o discuţie în care a fost implicată doamna consilier prezidenţial

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, legat de scandalul privind presiuni ale consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu asupra magistratului CCR Petre Lăzăroiu, că acelaşi consilier a intervenit şi în 2015 asupra aleşilor dintr-o comisie parlamentară.
Iulian Tudor
17 iun. 2018, 09:12
Tăriceanu, despre scandalul cu Simina Tănăsescu: În 2015 a mai fost o discuţie în care a fost implicată doamna consilier prezidenţial

Călin Popescu Tăriceanu susţine că un fost coleg din PNL l-a sunat şi i-a spus că atunci liberalii din comisie „au primit ordine clare” să boicoteze dezbaterile.

„Am să vă mai dau o informaţie care este la prima mână. (…) În 2015 a mai fost o discuţie în care a fost implicată doamna consilier prezidenţial, cu paralamentarii care făceau parte din Comisia de revizuire a Constituţiei şi cărora li s-a transmis de către doamna consilier că preşedintele nu doreşte nicio modificare a Constituţiei. Prin urmare, cei care erau în Comisie din partea PNL au primit ordine clare de boicotare. Comisia nu a mai funcţionat şi totul a rmămas cum ştiţi. În loc să se meargă mai departe cu un proiect de modificare a Constituţiei…. Pentru că eu am insistat pe următoarea idee: reunim grupurile parlamentare şi facem o discuţie asupra principiilor. Nu pornim să modificăm aricolele până nu ne hotărâm care este arhitectura constituţională pe care vrem să o avem şi acest lucru s-a transpus în creare acelei Comisii la care participau toate partidele parlamentare şi unde PNL a avut această poziţie în final. Eu nu mai eram în 2015 în PNL, dar acest coleg (din PNL – n.r.) mi-a dat telefon să îmi spună ce s-a întâmpat, această interesantă întâmplare”, a spus Tăriceanu, potrivit news.ro.

Întrebat dacă el consideră că Simina Tănăsescu ar trebui demisă, Tăriceanu a replicat: „Dacă intervenţia a fost aşa cum a fost relatată iniţial, acest lucru e foarte grav şi ar însemna că un astfel de consilier, că a făcut-o din proprie iniţiativă sau nu, nu mai are ce să caute într-o astfel de funcţie”.

Judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a declarat pentru DCNews că a avut joi o întâlnire cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundaţia VeDem Just îi cere preşedintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR.

Petre Lăzăroiu, judecător CCR cu mandatul contestat: La Cotroceni se fac presiuni pentru revocarea mea. Reacţia Preşedinţiei

Lăzăroiu spune că mandatul său este perfect legal şi că „se vrea neapărat să se creeze o presiune”. Ulterior, judecătorul CCR a declarat pentru G4Media că Simina Tănăsescu nu i-a cerut să demisioneze şi nici nu a simţit presiuni din partea acesteia.

Administraţia prezidenţială a precizat pentru DCNews că Simina Tănăsescu este în concediu şi s-a întâlnit la Facultatea de Drept cu Petre Lăzăroiu, iar între cei doi a avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel instituţia Preşedintelui României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT