Raport de admitere pentru Codul administrativ. Săptămâna viitoare va ajunge la votul final în Camera Deputaţilor

Comisia parlamentară specială a dat miercuri un raport de admitere pentru Codul administrativ cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", urmând ca actul normativ să fie trimis săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor.
Iulian Tudor
20 iun. 2018, 17:06
Raport de admitere pentru Codul administrativ. Săptămâna viitoare va ajunge la votul final în Camera Deputaţilor

„Astăzi am finalizat raportul pe Codul administrativ, el urmând ca săptămâna viitoare să fie introdus pe ordinea de zi la votul final al Camerei Deputaţilor. Raportul îşi urmează cursul regulamentar, se duce la Secretariatul General, va fi înaintat şi prin liderul de grup va fi prins pe ordinea de zi pentru săptămâna următoare la votul final. A fost votat la Senat şi vedem cursul ulterior al Codului, dacă va fi atacat la Curtea Constituţională, va fi retrimis, vom vedea. Aceşti paşi nu mai ţin de Parlament, ci de voinţele politice ale fiecărui grup”, a declarat preşedintele Comisiei, deputatul PSD Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că nu se impune o retrimitere la Senat a Codului.

„Nu sunt amendamente făcute la amendamentele în care Senatul este Cameră decizională. Deci în momentul acesta nu se impune o retrimitere la Senat”, a precizat deputatul social-democrat.

Preşedintele Comisiei a mai precizat că noul Cod administrativ este mult mai flexibil, foarte bun pentru autorităţile locale, pentru primari şi pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT).

„Este un Cod administrativ, din punctul nostru de vedere bun, mult mai flexibil, foarte bun pentru autorităţile locale, pentru primari, pentru UAT-uri. Este de fapt o începere a unei autonomii reale despre care se vorbeşte de 20 de ani şi până acum nu s-a făcut. Sunt anumite solicitări din partea opoziţiei, mai ales la funcţia publică. De fapt, noi am scos necesitatea avizării de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi ANFP-ul nu mai are puterea în momentul acesta de a întrerupe anumite examene decât în cazul în care ele pot fi atacate la instanţă ca fiind ilegale ş.a.m.d. Deci nicio autoritate locală în momentul acesta nu mai stă după niciun aviz la ANFP”, a spus Ciolacu.

El a mai afirmat că atribuţiile ANFP au rămas „în mare parte aceleaşi”.

„Atribuţiile ANFP-ului au rămas în mare parte aceleaşi, dar cu considerentul că până acum se făcea totul direct prin Agenţie, uitându-se faptul că Agenţia este subordonată unui minister de resort. Noi am adus lucrurile în normalitate, lucrurile se fac – şi aducerea la cunoştinţă în Guvern – de către ministerul de resort şi nu de agenţie în mod direct. În rest, erau suspiciunile de pierdere a unor fonduri europene, astăzi s-au făcut modificările necesare să nu mai existe acest risc, nu am mai fost de acord cu acele concursuri naţionale a unui corp de funcţionari publici fără post şi pe urmă să aibă un nou examen pe post, fiind din punctul nostru de vedere, neadaptat solicitărilor primarilor şi autorităţilor locale”, a punctat Ciolacu.

Deputatul liberal Victor Paul Dobre a susţinut că realizarea acestui cod administrativ era o necesitate, dar a criticat politizarea „întregii”administraţii.

„Apreciez munca tuturor şi în primul rând a primarilor, pentru că sunt o serie de lucruri bune şi necesare. Faţă de varianta din Senat aţi făcut câţiva paşi spre o variantă mai bună. Din păcate, această politizare în întreaga administraţie, de sus până jos, va avea efecte negative”, a menţionat Dobre, spunând că va vota pentru respingerea raportului.

Senatorul USR Florina Presadă a afirmat că, practic, prin acest nou proiect de Cod administrativ „funcţia publică, atunci când nu se privatizează, cum e cazul arhitectului şef, se politizează, cum este cazul prefectului, secretarilor generali de Guvern, şefi de deconcentrate ş.a.m.d.”.

„Noi ne opunem acestui Cod de proiect administrativ, nu face decât să ducă România în urmă cu 15 ani, vom pierde bani angajaţi de România pentru modernizarea administraţiei publice şi a funcţiei publice, lucru care nu se va mai întâmpla”, a spus Presadă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum s-a implicat Nicolae Ceaușescu în crearea fabuloasei echipe Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor din ’86. Totul s-a întâmplat la vila celebră de la Snagov
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Ce înseamnă „râmnic” în numele localităților din România. Puţini cetăţeni ştiu, cuvântul vine din limba bulgară
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Prețurile pentru alimente ar putea exploda din cauza războiului din Iran. Avertisment sumbru pentru agricultori
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi