Tudor Chirilă: Mie mi-e frică de dumneavoastră, domnul Dragnea. Dumneavoastră nu sunteţi victimă, sunteţi călău

Tudor Chirilă a avut, duminică, o intervenţie live pe pagina sa de Facebook, în care i-a transmis un mesaj preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, spunându-i că, deşi a încercat să pozeze în victimă, acesta nu este victimă, ci călău şi ar trebui să plece din funcţie.
Romania TV
24 iun. 2018, 15:00
Tudor Chirilă: Mie mi-e frică de dumneavoastră, domnul Dragnea. Dumneavoastră nu sunteţi victimă, sunteţi călău

”Vreau să încep prin a spune că nu am nimic cu dl Dragnea personal (…). Nu-l cunosc, deci nu pot să am ceva personal cu dânsul. Pe de altă parte, dânsul are o funcţie care înseamnă că e mandatat de poporul român să facă nişte lucruri pentru poporul român şi eu am o problemă cu funcţia dânsului, nu cu dânsul personal”, a spus Chirilă.

El consideră că Liviu Dragnea ar fi putut comenta o decizie a instanţei cel mult între prieteni, ”pe baltă”, dar nu în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în mod public.

”Mie, sincer, domnul Dragnea, mi-e frică de dumneavoastră. Vă spun foarte sincer. Mie mi-e frică de ţara asta, mi-e frică, pentru că asemenea declaraţii mă fac să mă gândesc că dvs. aţi putea să vă doriţi să-i speriaţi pe cetăţenii care nu sunt de acord cu dvs. şi poate chestia asta vă bucură, dar nu e normal ca unui cetăţean român să-i fie frică de politicianul pe care îl plăteşte, pentru că acolo infinitezimal există şi banii din taxele pe care le plătesc”, a explicat artistul, potrivit News.ro.

”V-aţi cerut iertare românilor care stau în puşcărie pentru un articol neconstituţional încercând să acreditaţi ideea că în România sunt mii de oameni care cumva sunt acolo din cauza nefuncţionării justiţiei. (…) Şi aţi încercat să pozaţi în toată declaraţia asta în victimă. Dvs. nu sunteţi victimă. Sunteţi călău. Sunteţi călăul Codului de procedură penală, călăul legilor justiţiei şi călăul programului de guvernare pe care dumneavoastră l-aţi scris foarte frumos, dar nu l-aţi aplicat”, a afirmat Tudor Chirilă.

”Aţi făcut această declaraţie ca să vă pregătiţi să redaţi ordonanţa 13, care v-ar ajuta în proces pe dvs., pe prietenii dvs. şi să reglementaţi un prag la abuzul în serviciu. (…) Noi suntem vreo 22 de milioane în ţara asta. Care-i urgenţa pentru noi? O autostradă sau ordonanţa de urgenţă pentru modificarea pragului la abuzul în serviciu? Sincer! (…) Dvs. spuneţi că modificaţi Codul penal şi legile justiţiei ca să nu mai existe abuzuri, dar cumva, prin aceste modificări, invitaţi toţi posibilii infractori, toţi, la comiterea de infracţiuni. Practic, vom avea o ţară nesigură, este posibil ca şi dvs. să ajungeţi ulterior victima propriilor modificări sau cei din comisia de modificare a legilor justiţiei. Adică fiecare dintre noi, dacă ne uităm bine”, a mai spus Tudor Chirilă.

Artistul a vorbit şi despre ceea ce Liviu Dragnea şi PSD numesc ”statul paralel”, despre care spune că e o invenţie de marketing politic.

”Domnule Dragnea, statul paralel nu există! Pur şi simplu nu există. Şi ştiţi bine asta. Este o invenţie de marketing politic deşteaptă, recunosc, felicitări, dar un pic cam abstractă, pentru că nu prea reuşiţi să-i convingeţi nici pe oamenii pe care i-aţi adus la miting, ăia 180.000, pentru că s-a văzut din diverse interviuri că săracii ei ştiau că sunt acolo contra a ceva, dar nu prea ştiau exact ce. Noţiunea asta de stat paralel e destul de abstractă pentru nişte oameni privaţi de educaţie tot din cauza dvs. Genul ăsta de manipulare ar fi funcţionat dacă dvs. întâi educaţi poporul şi după aia foloseaţi o noţiune abstractă”, a mai spus el.

Tudor Chirilă i-a mai transmis lui Liviu Dragnea că are datoria ”să guverneze pentru România”.

”Dacă nu puteţi să guvernaţi pentru România – şi asta e o afirmaţie în an de centenar şi România înseamnă toţi românii -, atunci există şi varianta să plecaţi şi să reveniţi când sunteţi pregătit să guvernaţi pentru toată România, pentru că ţara e în derivă”, a încheiat Chirilă, susţinând că şi dacă era un singur om în Piaţa Victoriei, acela trebuia băgat în seamă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
FCSB riscă să piardă cu 0-3 la masa verde meciul cu Oțelul. Oaspeții vor să îl conteste pe Reghecampf la TAS! Gigi Becali, reacţie în forţă. Exclusiv
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Radarul Poliției funcționează pe ploaie, ceață sau întuneric? Când este valabilă viteza înregistrată
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Brașov, găsiți fără viață într-o mașină răsturnată. Familia îi dăduse dispăruți în urmă cu trei zile
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte