Ministerul Transporturilor a semnat un memorandum de cooperare cu Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din China

Ministerul Transporturilor din România şi Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din China au semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor şi infrastructurii, a anunţat sâmbătă Guvernul.
Romania TV
07 iul. 2018, 14:40
Ministerul Transporturilor a semnat un memorandum de cooperare cu Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din China

„În marja Summit-ului 16+1 de la Sofia, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor şi infrastructurii între Ministerul Transporturilor din România şi Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din R. P. Chineză. Semnatarii documentului au fost ministrul român al Transporturilor, Lucian Şova, şi preşedintele Comisiei chineze, He Lifeng”, anunţă Guvernul, precizând că „memorandumul reflectă interesul comun ferm al celor două părţi pentru aprofundarea şi diversificarea colaborării bilaterale în două sectoare cu importanţă majoră pentru dezvoltarea economică, precum transporturile şi infrastructura”, potrivit unui comunicat al guvernului.

Documentul va întări cadrul şi premisele implicării Chinei în materializarea unor proiecte româneşti în cele 2 domenii, a căror dezvoltare constituie o prioritate pentru partea română.

Memorandumul se înscrie pe linia demersurilor guvernului de la Bucureşti vizând consolidarea cooperării pragmatice cu China, obiectiv distinct al componentei de politică externă a Programului de guvernare 2018-2020.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Nu sunt niște bau-bau!” Oficialul FRF, încrezător înainte de Suedia - România: Tricolorii nu se tem de Isak și Gyokeres
Capital.ro
Curs valutar vineri, 25 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și lira sterlină înainte de weekend. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Clădire prăbușită în centrul Atenei, în urma unei deflagrații puternice! În interior s-ar fi aflat mai mulți oameni
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte