Vârsta de pensionare, schimbată OFICIAL: Decizia care îi afectează pe toţi românii! Când ieşi la pensie la termen sau anticipat

O propunere de modificare a Legii Pensiilor prin care se reduce stagiul de cotizare pentru mai multe categorii de pensionari care au muncit în condiţii speciale, precum şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani a fost adoptată de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.
Filip Stan
20 iul. 2018, 07:30
Vârsta de pensionare, schimbată OFICIAL: Decizia care îi afectează pe toţi românii! Când ieşi la pensie la termen sau anticipat

„Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze etc.) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, scrie într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Totodată, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel puțin 20 de ani în locurile de muncă respective. 

Se schimbă Legea Pensiilor: Stagiul de cotizare se reduce pentru mai multe categorii de pensionari

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT