REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018, GRILE CORECTE, pe specializări, la UMF Cluj

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018. Contestaţiile privind corectitudinea grilelor se vor depune, în scris, în atenţia Comisiei Centrale, la Registratura UMF (str. V Babeş nr.8, parter), MIERCURI, 25 IULIE 2018, în termen de două ore de la finalizarea probei scrise.
Filip Stan
25 iul. 2018, 14:04
REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018, GRILE CORECTE, pe specializări, la UMF Cluj

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a organizat examen de admitere pentru ciclul licenţă miercuri, 25 iulie 2018. 

REZULTATE ADMITERE 2018 Medicină

Contestaţii la grilă – 25 Iulie 2018

Procesul verbal privind preluarea contestaţiilor la examenul de Admitere 2018 poate fi accesat la acest link.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în urma analizării întrebărilor contestate, la Programul de studiu Medicină / Medicină Dentară, admite contestaţiile depuse şi anulează întrebarea 26 de la varianta 1, întrebarea 6 de la varianta 2, întrebarea 50 de la varianta 3 şi întrebarea 9 de la varianta 4. Contestaţiile depuse pentru restul întrebărilor sunt nefondate. Grilele corecte la Programul de studiu Medicină / Medicină Dentară, după anularea întrebării sunt: varianta 1, varianta 2, varianta 3 şi varianta 4.

Pentru Programul de studiu Asistenţă Medicală Generală – proba de concurs Biologie, contestaţiile depuse sunt nefondate.

Procesul verbal de soluţionare a contestaţiilor poate fi accesat la acest link.

Situația înscrierilor

         Specializări reglementate sectorial:

Specialitatea

 

16.07.2018 17.07.2018
18.07.2018
19.07.2018
20.07.2018    Total    
    Total              Total                Total  
Medicină 252       203      455 212 667 
 135  802  25 827
Medicină Dentară 62  36    98 74 172  39  211  15 226
Farmacie 46  40    86  31 117  16  133  4 137
Asistență Medicală Generală 76  64    140  40 180  31  211  15 226

 

         Specializări reglementate general:

Specialitatea

 

16.07.2018
17.07.2018
18.07.2018
19.07.2018
20.07.2018    Total    
    Total              Total                Total  
Balneofiziokinetoterapie 38        45     83 18 101 
 23  124  6 130
Radiologie și Imagistică 26  26  52 21 73  13  86  9 95
Tehnică Dentară 32  35  67 28 95  16  111  8 119
Nutriție și Dietetică 10  9  19 9 28  10  38  2 40

                                                                                                                            Total candidați înscriși: 1800

 


Admitere 2018 – Grile corecte și corespondențe

Medicină, Medicină Dentară – Biologie+Chimie

Farmacie – Biologie Vegetală+Chimie Anorganică

Farmacie – Biologie Vegetală+Chimie Organică

Asistență Medicală Generală – Biologie

Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Radiologie și Imagistică, Tehnică Dentară – Biologie

Nutriție și Dietetică – Chimie Anorganică

Nutriție și Dietetică – Chimie Organică

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte