Cererea medicului arădean Adrian Dărăbanţiu pentru postul de brancardier, respinsă. Medicul face contestaţie

Comisia de concurs a respins dosarul depus de medicul de familie Adrian Dărăbanţiu pentru ocuparea unuia dintre cele opt posturi de brancardier scoase la concurs de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, deoarece nu a prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui psihiatru.
Romania TV
25 iul. 2018, 16:32
Cererea medicului arădean Adrian Dărăbanţiu pentru postul de brancardier, respinsă. Medicul face contestaţie

‘Mă aşteptam la respingerea candidaturii mele de către comisia de concurs din raţiuni de supracalificare, însă nu mă aşteptam să-mi fie respinsă pentru că nu am prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui medic psihiatru, ci doar un certificat medical în copie, mai ales că ‘formularul A5′ pe care l-am depus este superior adeverinţei medicale vizată de psihiatru. Mai mult, eu am prezentat formularul în original, însă cei care mi-au preluat dosarul au spus că ei nu reţin documentele originale şi au făcut o copie pe care au pus-o la dosar, returnându-mi originalul’, a declarat Adrian Dărăbanţiu pentru Agerpres.

El a precizat că va contesta rezultatul probei de selecţie a dosarelor.

Termenul limită pentru depunerea contestaţiilor este joi, 26 iulie, ora 13,00, rezultatul soluţionării contestaţiilor urmând să fie făcut public în cursul zilei de vineri.

Pentru ocuparea celor opt posturi de brancardier s-au înscris 32 de candidaţi. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 7 august, susţinerea interviului – pe 13 august, rezultatele finale ale concursului urmând să fie anunţate în data de 17 august.

‘Prin gestul meu am dorit să atrag atenţia că salariul unui brancardier este comparabil cu venitul unui medic de familie cu număr mediu de pacienţi înscrişi. (…) Dacă, la ora actuală, medicii şi cadrele medicale din spitale sunt plătiţi cu o sumă aproape corectă, cei care nu lucrează direct în spitale sunt lăsaţi în continuare de izbelişte. Spre exemplu, veniturile unui cabinet de medicină de familie se cifrează undeva în jur de 10.000-12.000 de lei lunar, din care jumătate se virează la stat. Şi, după ce achită celelalte cheltuieli, medicul de familie rămâne cu un venit lunar net de circa 2.000 de lei. Asta în condiţiile în care asistentele de la cabinetele de medicină de familie sunt plătite, în general, cu salariul minim pe economie’, a declarat luni, pentru AGERPRES, dr. Adrian Dărăbanţiu, după ce şi-a depus dosarul.

Un medic de familie din Arad şi-a depus dosarul pentru a deveni brancardier pentru salariul dublu

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat