ATAC SINUCIGAŞ al talibanilor soldat cu morţi şi răniţi

Cinci persoane, între care un civil, şi-au pierdut viaţa şi şase au fost rănite joi într-un atac sinucigaş lansat de talibani împotriva unui convoi al Serviciilor de informaţii afgane (NDS), a anunţat poliţia.
Alina Costache
26 iul. 2018, 12:28
ATAC SINUCIGAŞ al talibanilor soldat cu morţi şi răniţi

Atacul care a avut loc în jurul orei 05:00 (00.30 GMT) a fost rapid revendicat de talibani într-un comunicat. „Majoritatea victimelor sunt ofiţeri ai NDS”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Hashmat Stanikzai. Kamikaze s-a aflat „probabil” la bordul unui vehicul umplut cu explozibili, a adăugat el.

Atacul survine la două zile după ce o serie de rachete lansate în capitala afgană, atacuri care s-au soldat cu trei răniţi trei şi care au provocat panică în rândul populaţiei. Nici un grup nu a revendicat aceste atacuri, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Atentat terorist în centrul oraşului Kabul. Un atacator sinucigaş a omorât cel puţin şapte persoane

Duminică, grupul jihadist Statul Islamic a revendicat atacul sinucigaş asupra convoiului lui Abdul Rachid Dostum, lider de război uzbec şi vicepreşedinte afgan, la revenirea sa din din exil, potrivit Agerpres.

Dostum este nevătămat, dar 23 de persoane au fost ucise, inclusiv un şofer al AFP, şi 107 au fost rănite.

Talibanii au anunţat săptămâna trecută că nu vor mai comite atacuri sinucigaşe în oraş dacă nu ar fi siguri că nu vor face victime în rândul civililor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Nicușor Stanciu la FCSB sau U Cluj? Comparația cu Vlad Chiricheș și Denis Drăguș
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a făcut Vlad cu câinele Valentinei după ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte