Primăria Capitalei vrea să preia în administrare Monumentul Eroilor din Piaţa Revoluţiei

Primăria Capitalei anunţă că Monumentul dedicat Eroilor şi Revoluţiei Române din decembrie 1989, din Piaţa Revoluţiei, urmează să fie preluat în administrarea Municipiului Bucureşti, iar ulterior acesta va fi reabilitat şi inclus în circuitul turistic al Capitalei.
Romania TV
30 iul. 2018, 07:29
Primăria Capitalei vrea să preia în administrare Monumentul Eroilor din Piaţa Revoluţiei

„Este de datoria noastră să facem demersurile necesare pentru a reabilita şi pune în valoare acest monument dedicat unui eveniment atât de important pentru istoria noastră, Revoluţia Română din 1989. Imediat ce acest monument va fi preluat în administrare, Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, va aloca fondurile necesare pentru a restaura monumentul şi pentru a reamenaja zona din jurul acestuia, ulterior urmând a fi inclus în circuitul turistic al Municipiului Bucureşti”, a declarat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă.

Potrivit PMB, la propunerea primarului general şi ca urmare a solicitării Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care se solicita Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea CGMB, a monumentului de for public Ansamblul Monumental Memorialul Renaşterii – „Glorie eternă eroilor şi Revoluţiei Române din decembrie 1989” din Piaţa Revoluţiei, precum şi declararea acestuia din bun de interes public naţional, în bun de interes public local.

După preluare, monumentul de for public va fi administrat de către CGMB, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Monumentul a fost amplasat în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în anul 2004, are 25 de metri înălţime, este realizat din granit şi bronz, iar autorul acestei lucrări este Alexandru Ghilduş. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT