Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Romania TV
01 aug. 2018, 14:37
Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică

Şeful statului arată că actul normativ vizează intervenţii legislative ample asupra activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică. El indică faptul că sunt aduse modificări Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică cu privire la prorogarea termenului până la care este obligatorie montarea sistemelor de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament şi că actul normativ stabileşte pentru energia termică destinată populaţiei o cotă TVA redusă de 5%.

„Având în vedere conţinutul normativ, apreciem că unele prevederi ale legii supuse reexaminării pot prejudicia atât beneficiarii, cât şi companiile ce activează în domeniul soluţiilor de energie termică alternative celor centralizate”, spune Iohannis în cererea adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

El precizează că legea redefineşte conceptul de „condominiu” ca reprezentând un „sistem de încălzire având la bază o singură soluţie tehnică de încălzire”.

„Considerăm că o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi nevoile acestora. Textul normativ poate conduce inclusiv la ideea instituirii unei interdicţii indirecte a debranşării de la sistemul centralizat pentru utilizatorii din condominii, nesocotind regulile comerţului liber şi economiei de piaţă, prin instituirea unui monopol al sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică”, se arată în solicitarea de reexaminare.

Şeful statului afirmă că legea instituie pentru autorităţile administraţiei publice locale o competenţă exclusivă în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemul de utilitate publică respectiv.

El susţine că aceste norme permit interpretarea că soluţia legislativă ar impune locuitorilor din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale să utilizeze doar anumite soluţii aferente energiei termice, stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, ceea ce ar echivala cu o restricţionare a accesului la soluţii alternative pe care utilizatorii le pot considera mai eficiente.

„Prin restricţionarea unor anumite soluţii aferente energiei termice se pot crea premisele descurajării concurenţei pe piaţa energiei termice şi a soluţiilor alternative, creându-se astfel o situaţie de poziţie dominantă a societăţilor care oferă energie termică în sistem centralizat, cu consecinţa lipsirii beneficiarilor de posibilitatea de a alege soluţia cea mai eficientă pentru nevoile lor”, se menţionează în cererea de reexaminare adresată Parlamentului.

În plus, şeful statului spune că aceste prevederi creează şi premisele încălcării art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, potrivit căruia: „Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa”.

„Având în vedere importanţa domeniului reglementat prin legea supusă reexaminării, precum şi faptul că cele mai multe dintre dispoziţiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii şi adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituţional al bicameralismului”, se mai arată în cererea de reexaminare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
ANAF trimite notificări românilor care nu și-au declarat veniturile din 2025! Cât timp au la dispoziție să evite impunerea din oficiu
Playtech.ro
„Ministră” sau „ministru”? Academia Română a dat verdictul. Cum este corect să spunem
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT