Sindicatele, despre noua Lege a pensiilor: Discriminează femeile, care vor primi şi cu 30 % mai puţin decât bărbaţii

Proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii, a declarat, joi, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Iulian Tudor
09 aug. 2018, 08:53
Sindicatele, despre noua Lege a pensiilor: Discriminează femeile, care vor primi şi cu 30 % mai puţin decât bărbaţii

„Fără să vedem deocamdată textul proiectului, din prezentările de până acum se prezintă mai multe deficienţe. Una dintre ele este discriminarea împotriva femeilor, în sensul în care, făcându-se o împărţire pe numărul de ani de cotizare, în momentul respectiv femeile, care au un stagiu de cotizare mai mic decât al bărbaţilor, vor avea pensia mai mică. Dacă adăugăm şi facilităţile despre care se vorbeşte, aparent facilităţi, adică pentru femeile cu mai mult de trei copii se reduce stagiul complet de cotizare, în loc de 30 de ani sau 33, să fie mai mic cu până la 6 ani, am înţeles din prezentare, în momentul respectiv ele vor avea pensii foarte mici”, a arătat Hossu, potrivit Agerpres.

Acest lucru va însemna că, din start, toate femeile vor avea pensii mai mici cu circa 15% faţă de cele ale bărbaţilor, iar, în cazul mamelor cu peste trei copii, pensiile vor fi mai mici chiar cu 30%.

Ca să fie înlăturată această discriminare, ar trebui să apară în lege şi altfel de compensaţii pentru femei, a precizat Hossu.

„Al doilea element negativ, din prezentările de până acum, este faptul că valoarea punctului de pensie va fi decuplată complet faţă de problematica evoluţiei economice. Adică, deşi salariile vor creşte destul de repede, punctul de pensie nu va creşte şi el”, a susţinut liderul sindical.

Legea pensiilor 2018: ce se întâmplă cu persoanele care nu mai deţin acte doveditoare pentru recalculare

El a explicat că, în prezent, valoarea punctului de pensie creşte odată cu salariul mediu şi cu inflaţia, însă, după modificările propuse, va depinde doar de inflaţie.

„Această decuplare are ca efect, aşa cum s-a mai întâmplat până acum, o îngheţare a pensiilor pe termen mediu”, a subliniat Hossu.

Reprezentantul „Cartel Alfa” a mai spus că marile confederaţii sindicale, care reprezintă interesele populaţiei active, nu au fost consultate în niciun fel la elaborarea acestui proiect,

„Doamna ministru (Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii – n. r.) consideră că reprezentanţii singurei forţe contributive nu sunt importanţi în discuţie. Au discutat doar cu Asociaţia Pensionarilor. Iar legea, teoretic, ar trebui să fie şi pentru viitor. Să nu uităm că pensia, ca factor de protecţie la sfârşitul carierei profesionale, reprezintă un factor de motivare pentru muncă şi corectitudine în muncă”, a precizat Hossu.

Toate acestea vor încuraja, de fapt, munca la negru şi ‘la plic’, pentru că salariaţii nu vor şti de ce pensie vor beneficia pe viitor, a conchis el.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Florin Salam, mesaj emoționant pentru Fănică, prima soție, la 16 ani de la moartea ei. Artistul nu a uitat-o pe mama copiilor lui
Fanatik.ro
Marius Şumudică a pronunțat un cuvânt tare când a fost întrebat despre Rapid: „Înspăimântător! Pierd pe bandă rulantă”. Ce a vorbit cu Şucu şi Angelescu. Exclusiv
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de la bloc. Când trebuie să achiți lucrarea în imobil, chiar dacă nu s-a decis în Adunarea Generală
Playtech.ro
Alocație de 200 de euro în Spania pentru familiile cu copii. Ce înseamnă pentru românii stabiliți acolo
Adevarul
Iubire mare între două handbaliste de la CSM București. Una dintre ele acceptase inelul de logodnă de la un bărbat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cauza MORȚII fotbalistului Marius P... Vezi mai multe
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Ianis Hagi: ”E chiftea!”. N-a scăpat nici Gică Hagi de critici
MediaFlux
Primarul Robert Negoiță a primit rezultatul testului antidrog de la INML după testul rapid ieșit pozitiv. Ce arată medici
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat