Sindicalişti USLM şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou pichetează Ministerul Transporturilor

Circa 400 de sindicalişti USLM - salariaţi Metrorex şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou pichetează luni, între orele 12:00 şi 14:00, Ministerul Transporturilor, conform unui comunicat citat de Agerpres.
Romania TV
20 aug. 2018, 05:10
Sindicalişti USLM şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou pichetează Ministerul Transporturilor

Acţiunea va continua şi în următoarele trei zile, urmând ca, în 27 şi 28 august protestatarii să picheteze sediul Guvernului, în acelaşi interval orar.

La finele lunii trecute, aproximativ 100 de reprezentanţi de la Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) au protestat în faţa Ministerului Transporturilor reclamând probleme de dialog social cu actuala conducere a Metrorex, lipsa de personal necesar pentru asigurarea siguranţei transportului de călători şi probleme în negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Ministerul Transporturilor, preciza, la acea dată, că sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nu a fost prelungit contractul dintre Sindomet şi Metrorex privind închirierea spaţiilor din staţiilor de metrou.

„Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu a mai fost prelungit contractul dintre Sindomet (firmă deţinută de sindicatul de la metrou) şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor. Contractul de închiriere, încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori, expiră la 26 septembrie a.c. Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare, cu acordul părţilor. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a susţinut, la întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor, că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale”, susţineau reprezentanţii MT.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Denis Drăguș îl vrea pe Stanciu la FCSB: „Clar aș vrea să fie aici lângă mine, dar mă bucur pentru el”
Capital.ro
10 măsuri pentru relansarea economiei României. Adrian Negrescu: 2027 va fi un an foarte greu
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel român de 5 ani și-a pierdut viața în mașina încinsă de soare, după ce a adormit. Părinții l-au uitat acolo după un botez
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Exclusiv | Dantes Nicolae Bratu, șeful Inspecției Muncii, intră și în atenția ANI după dezvăluirile Mediaflux. Ce avere are oficialul urmărit de DNA
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte