Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 17 octombrie - 23 noiembrie, sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie.
Romania TV
22 aug. 2018, 08:03
Ministerul Sănătăţii organizează examen pentru obţinerea titlului de specialist

Excepţie de la data de începere a sesiunii de examen face specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 15 septembrie.

La examen se pot prezenta medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă), conform curriculelor aprobate pentru fiecare specialitate, dar şi cei care au încheiat stagiul şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare.

Prezentarea la examen se face cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire, se precizează în anunţ.

Potrivit Agerpres, la examen mai pot participa medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2018, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate.

Totodată, se mai pot prezenta prin derogare de vechime, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, şi candidaţii care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi până la 17 aprilie 2019, inclusiv.

Candidaţii vor putea susţine examenul numai în centrul universitar în care au efectuat minimum 75% din durata de pregătire în rezidenţiat.

Tematicile după care se vor desfăşura examenele în această sesiune au fost publicate în săptămânalul „Viaţa Medicală” şi sunt postate pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro, la rubrica Informare/Cursuri, concursuri, examene/Tematici.

Examenul de obţinere a titlului de specialist se va desfăşura într-o clinică acreditată pentru formarea în specialitatea respectivă, în prezenţa comisiei aprobate pentru această sesiune. Examenul de specialist are următoarele probe: proba scrisă, cu 10 subiecte formulate din tematica fiecărei specialităţi, cu durată de trei ore, una sau două probe clinice şi proba practică, conform probelor prevăzute de tematicile fiecărei specialităţi.

„Candidatul va fi confirmat specialist dacă promovează cu minim nota 7,00 fiecare probă a examenului, obţinând în final media 7,00”, se mai precizează în anunţ.

Examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea medicina de urgenţă se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Târgu Mureş – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. În acest sens, proba scrisă se desfăşoară în prima zi a perioadei anunţate pentru desfăşurarea examenului de obţinere a titlului de medic specialist. Se va desfăşura concomitent şi va începe la aceeaşi oră în ambele centre de examinare, iar testele utilizate în cele două centre de examinare vor fi identice.

Proba scrisă va consta dintr-un test de tip grilă cu 250 de întrebări cu răspunsuri multiple şi va avea o durată de 4 ore, apoi se va susţine proba clinică teoretică şi, în final, proba practică se desfăşoară utilizând simulatoare de pacient.

Pentru specialitatea Anestezie şi terapie intensivă: prima probă de examen, proba scrisă, se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie, în centrul universitar Bucureşti.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Gigi Becali și Tase Becali, cele mai tari povești. „Tata mă înjura și spunea: Băi, Giogea, tu o să mori pentru bani! Ne împușcă Ceaușescu pe loc!”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci imediat dacă bancomatul îți reține cardul. Când îl mai poți recupera și când trebuie blocat
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Horoscop 30-31 august. Zodiile care dau lovitura la final de lună, dar și nativii urmăriți de ghinion în ultimele zile din august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat