Vrei să primeşti bani de la stat ca să îţi începi o afacere? Iată până la ce dată poţi depune cererea de finanţare

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, a anunţat, miercuri, la Ploieşti, că 29 septembrie este ultima zi în care antreprenorii care au obţinut finanţare prin programul Start Up Nation în ediţia din anul 2017 mai pot depune cererile de finanţare şi că acest termen nu va fi amânat. Conform ministrului, din 8.444 de contracte încheiate, peste 6.500 au primit finanţare până acum.
Iulian Tudor
29 aug. 2018, 09:20
Vrei să primeşti bani de la stat ca să îţi începi o afacere? Iată până la ce dată poţi depune cererea de finanţare

Prezent miercuri la Ploieşti, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, a anunţat că termenul-limită de 29 de septembrie pentru depunerea cererilor de finanţare de către cei care au încheiat contracte în cadrul programului Start Up Nation 2017 nu va fi prelungit, el precizând că nu există probleme legate de finanţarea proiectelor din cadrul acestui program.

„29 septembrie este ultima zi de depunere a cererii de plată. Este o întrebare pe care am primit-o foarte des în ultima vreme, dacă va fi o amânare. Nu va fi nicio amânare, 29 septembrie este ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru că sfârşitul lui decembrie este ultima zi de plată în Start Up Nation 2017. Rog ca toţi cei care au aplicat în Start Up Nation 2017 să vină cât mai repede la ghişeele agenţiilor regionale şi la băncile partenere, astfel încât să intraţi cât mai repede în posesia finanţării, pentru că bani există, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale. Singurul lucru pe care-l mai aveţi de făcut este să vă prezentaţi cu cererea de plată”, a spus Radu Oprea, prezent la un eveniment de lansare a unui proiect, potrivit news.ro.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a precizat că Start Up Nation este „vedeta” programelor derulate de ministerul pe care îl conduce şi că în 2017 au fost 19.000 de cereri depuse, 10.000 de proiecte selectate, 8.444 de contracte încheiate, iar dintre acestea în cazul a peste 6.500 s-a realizat deja finanţarea.

El a menţionat că antreprenorii care au aplicat în anul 2017 la programul Start Up Nation au în planurile de afaceri crearea unui număr total de 21.000 de locuri de muncă, 16.000 dintre acestea vizând grupuri-ţintă precum proaspeţi absolvenţi sau grupuri sociale defavorizate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Ora de start! Când are loc și cine transmite la TV finala lui David Popovici la 200 de metri liber
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
 CFR Cluj intră oficial în insolvență! Jurnalistul Liviu Alexa a anunțat informația încă de la final de iulie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat