Adina Florea este propunerea ministrului Tudorel Toader pentru şefia DNA

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a propus-o pe Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru preluarea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Propunerea ministrului va fi înaintată pentru aviz către CSM, apoi va ajunge pe masa preşedintelui Iohannis pentru aprobare.
Romania TV
06 sept. 2018, 04:58
Adina Florea este propunerea ministrului Tudorel Toader pentru şefia DNA

UPDATE Tudorel Toader a anunţat cine este candidatul acceptat pentru şefia DNA, pe care îl va propune CSM şi preşedintelui Iohannis.

„În urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului justiţiei Tudorel TOADER pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este doamna Adina FLOREA. În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi ulterior, Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcţie”, se arată în anunţul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Adina Florea este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Înainte de această funcţie, Adina Florea a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Adina Florea a cerut redeschiderea dosarului în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost cercetat după ce a defilat îmbrăcat într-o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă din Mamaia, în iulie 2009. Dosarul a fost închis pentru că ţinuta nu avea legături cu nazismul, însă Florea a infirmat soluţia.

Adina Florea a constatat că nu au fost administrate probe, desfiinţând aspectele reţinute de subalternul său, care şi-a motivat soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în cazul Mazăre, invocând faptul că „ţinuta purtată de Radu Ştefan Mazăre la show-ul la care a participat era o simplă imitaţie a uniformelor militare din perioada anilor celui de-al doilea Război Mondial care, din punct de vedere strict al designului, nu are nimic de aface cu nazismul”, declarau la acea vreme surse judiciare, potrivit Mediafax.

_________

„La orele 13,00, propunerea pentru procuror-şef DNA va fi anunţată pe www.just.ro şi transmisă Secţiei pentru procurori din CSM, pentru avizul consultativ!”, a precizat miercuri Tudorel Toader, într-o postare pe Facebook.

Cei şase procurori admişi la selecţia pentru conducerea DNA şi care au susţinut interviurile luni şi marţi cu ministrul Justiţiei sunt: Sorin Armeanu – prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean – procuror la DNA Constanţa, Adina Florea – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Nicolae Lupulescu – procurorul militar, Gabriela Scutea – fost procuror general adjunct al României şi Paula-Nicoleta Tănase – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Potrivit MJ, propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT