Avocatul Poporului a constatat mai multe nereguli la Penitenciarul Rahova în cazul fostului judecător Stan Mustaţă

Avocatul Poporului a constatat mai multe nereguli la Penitenciatul Rahova în cazul fostului judecător Stan Mustaţă, aflat în detenţie pentru luare de mită, care a murit în urma unui infarct miocardic. De exemplu, acesta nu a fost supus unor controale medicale periodice şi a fost declarat apt de muncă, deşi se cunoştea că suferă de mai multe afecţiuni. De asemenea, în cadrul unităţii nu există norme clare privind transferul deţinuţilor. În urma anchetei, Avocatul Poporului a transmis recomandări Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Penitenciarului Rahova.
Romania TV
07 sept. 2018, 13:41
Avocatul Poporului a constatat mai multe nereguli la Penitenciarul Rahova în cazul fostului judecător Stan Mustaţă

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, în cadrul anchetei efectuate după decesul fostului judecător Stan Mustaţă, Avocatul Poporului a constatat, între altele, la Penitenciarul Rahova că deţinutul Stan Mustaţă a fost declarat apt pentru a presta muncă, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică, insuficienţă renală, diabet şi gută, fiind încadrat la regim alimentar Norma 18 diabetici.

”De asemenea, nu a fost informat cu privire la faptul că va fi transferat, fiind trezit din somn în jurul orei 2 a.m. şi anunţat să îşi facă bagajele pentru că «va fi pus pe curs», fără a i se comunica locul şi motivul transferului. Din cauza faptului că s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner’s Management System), deţinutul Stan Mustaţă figurând şi după data de 12 martie 2018 la regim închis în loc de regim semideschis, a fost aprobat şi efectuat transferul la Penitenciarul Giurgiu şi nu la Penitenciarul Jilava, cum era legal”, anunţă Avicatul Poporului.

În plus, Avocatul Poporului anunţă că, deşi la data încarcerării Stan Mustaţă era diagnosticat cu mai multe afecţiuni cronice, ”pe perioada detenţiei la Penitenciarul Rahova nu a efectuat niciun fel de investigaţii de laborator, în vederea monitorizării parametrilor biologici, având în vedere că suferea de afecţiuni care necesitau periodic acest lucru (hipertensiune arterială, diabet zaharat, gută, dislipidemie, adenom de prostată etc)”.

”Ţinând seama de faptul că persoana privată de libertate Stan Mustaţă era diagnosticată cu multiple afecţiuni cronice şi se afla sub tratament permanent, transferul efectuat în absenţa unei perioade de odihnă adecvate şi cu un mijloc de transport fără condiţii corespunzătoare de microclimat, ar fi putut avea consecinţe asupra stării de sănătate a acesteia”, a transmis Avocatul Poporului.

La Penitenciarul Giurgiu, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că, deşi nu era inclus în categoria deţinuţilor vulnerabili, dar având în vedere calitatea de judecător, Stan Mustaţă a fost separat de celelalte persoane private de libertate şi cazat în cadrul Infirmeriei.

Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a observat imediat, în urma verificării înscrisurilor transmise la realizarea transferului, că persoana privată de libertate Stan Mustaţă execută pedeapsa la regim semideschis si s-a solicitat (în aceeaşi zi) transferul la altă unitate, deoarece regimul semideschis al acestuia nu se încadrează în profilul unităţii.

De asemenea, deţinutul Stan Mustaţă a fost  trimis la un consult cardiologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru că, din fişa medicală de la Penitenciarul Rahova, nu rezulta un astfel de consult, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică.

În cadrul Penitenciarului Jilava, conform constatărilor Avocatului Poporului, la data de 17 iulie 2018, Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a hotărât includerea în categoria persoanelor private de libertate vulnerabile a deţinutului Stan Mustaţă, la constatarea riscului de vulnerabilitate de către membrii personalului. În plus, a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru a presta muncă şi a fost consultat periodic la Cabinetul medical din cadrul penitenciarului, a fost trimis pentru investigaţii şi analize medicale la unităţi sanitare din afara sistemului penitenciar, i-a fost acordată medicaţie conform prescripţiei.

Avicatul Poporului a transmis recomandări pentru ANP şi Penitenciarul Rahova, în special pentru stabilirea unor norma clare privind transferul deţinuţilor.

Fostul judecător Stan Mustanţă, care se afla în detenţie, a murit la Spitalul Carol Davila din Bucureşti, după ce a fost transferat între penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava, iar Avocatul Poporului a făcut anchete la toate cele trei penitenciare, vizând posibila încălcare a art. 22 şi a art. 34 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix pe care îl recomandă MM Stoica pentru weekend: „E ceva deosebit!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
James Tolkan, celebrul actor din „Top Gun” și „Back to the Future”, a încetat din viață la 94 de ani
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj