Marinar român care a acuzat probleme medicale la bordul unui pescador în Marea Neagră, transportat la mal de poliţiştii de frontieră

Un marinar român aflat la bordul unui pescador în Marea Neagră, care a acuzat probleme medicale, a fost preluat de o şalupă a Gărzii de Coastă din Tulcea şi a fost adus în Portul Midia, iar aici a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi dus la spital pentru îngrijri de specialitate.
Romania TV
10 sept. 2018, 09:34
Marinar român care a acuzat probleme medicale la bordul unui pescador în Marea Neagră, transportat la mal de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au fost solicitaţi, duminică, de Autoritatea Navală Română, în urma apelului ISU Tulcea prin serviciul 112, pentru a interveni în preluarea unei persoane cu probleme medicale, aflată la bordul unui pescador sub pavilion românesc, pe Marea Neagră, la patru mile marine de Zaton (est Perişor), potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, citat de News.ro.

Imediat, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost preluat de echipajul poliţiei de frontieră şi adus în siguranţă în Portul Midia. Aici a fost aşteptat de un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi transportat la spital pentru a fi supus unor investigaţii medicale amănunţite.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Filmul lunii aprilie propus de MM Stoica: “Are o super distribuție”
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj