Primăria Sectorului 5 răspunde acuzaţiilor venite din partea celor doi protestatari

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 nicio cerere de audienţă nu a fost înregistrată din partea celor doi protestatari, iar Poliţia Locală, pompierii şi reprezentanţii poliţiei naţionale au intervenit conform procedurilor standard, după negocierile eşuate. Doi bărbaţi au ameninţat, luni, că îşi dau foc în faţa primăriei Sectorului 5, condusă de Marian Vanghelie.
Romania TV
10 sept. 2012, 18:17
Primăria Sectorului 5 răspunde acuzaţiilor venite din partea celor doi protestatari

Potrivit unui comunicat de luni al Primăriei Sectorului 5, doi cetăţeni, unul domiciliat în sector (Ecaterin Teodor Georoceanu), celalalt în comună Mogoşoaia, judeţul Ilfov (Mihai Bistran) au ales să formuleze o cerere de audienţă „printr-o acţiune radicală”, care le punea în pericol atât propria viaţă, cât şi a altor persoane aflate în zona de intrare în instituţie.

„Nicio cerere de audienţă nu a fost înregistrată din partea celor doi protestatari la registratură instituţiei”, precizează reprezentanţii autorităţii locale de sector.

Reprezentanţii Primăriei mai precizează că în timpul dialogului cu reprezentanţii Poliţiei locale, celor doi li s-a recomandat în mod civilizat să înceteze acţiunea în spaţiul public, întrucât manifestarea lor implica material inflamabil şi explozibil.

„Conform procedurilor standard de intervenţie în astfel de situaţii, Poliţia Locală a sectorului 5, pompierii şi reprezentanţii poliţiei naţionale, în urmă negocierilor eşuate cu cei doi cetăţeni, au decis să intervină, pentru neutralizarea iminentului pericol public care ar fi putut afecta zeci de trecători. Această acţiune a neutralizat sursele care ar fi putut declanşă o explozie sau incendiu, cei doi cetăţeni fiind duşi în interiorul Primăriei sectorului 5. Unul dintre protestatari a acuzat o stare de rău şi a fost condus la ambulanţă”, se mai arată în comunicat.

Primăria Sectorului 5 precizează în comunicat că regretă decesul, arătând însă că „dezavuează modul în care cei doi, participanţi la nefericitul eveniment, au ales să protesteze, cunoscându-şi, cu siguranţă, starea precară de sănătate”.

Ce doi bărbaţi au venit, luni, în faţa Primăriei sectorului 5 cu o butelie cu gaz şi au ameninţat că îşi dau foc, nemulţumiţi că nu au fost primiţi în audienţă de primarul Marian Vanghelie.

Un echipaj al Secţiei 17 Poliţie a intervenit şi i-a reţinut pe cei doi bărbaţi. Unul dintre protestatari a fost dus la secţia de poliţie, unde a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, în timp ce al doilea a fost transportat la spital, deoarece invoca probleme cardiace, au spus oficiali din Poliţia Capitalei.

Bărbatul preluat de ambulanţă a decedat la Spitalul Colţea.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat că iniţial bărbatul a refuzat consultul şi nu a vrut să meargă la spital. În timpul discuţiilor, bărbatul şi-a pierdut starea de conştienţă şi a intrat în stop cardiorespirator. Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, fiind chemat totodată un alt echipaje medical.

Bărbatul a fost preluat cu ambulanţa şi, pe toată durata transportului spre Spitalul Colţea, s-au continuat manevrele de resuscitare. La Spitalul Colţea, echipajele medicale au continuat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat.

Bărbatul care a murit la Spitalul Colţea avea diabet, hipertensiune arterială şi mai suferise un infarct miocardic, luni fiind adus în unitatea sanitară în stop cardiorespirator, inconştient şi ventilat mecanic.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani, cu antecedente personale patologice de diabet, hipertesiune arterială, coronarian – cu infarct mioacardic in istoric. El a fost adus la spital în stop cardiorespirator, inconştient, fără respiraţii spontane, intubat orotraheal, ventilat extern mecanic, cu puls absent, zgomote cardiace absente, EKG – linie izoelectrică”, a arătat conducerea unităţii sanitare într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost adus în Compartimentul Primiri Urgenţe al Spitalului Clinic Colţea în jurul orei 13.35. După aproximativ 30 de minute în care medicii au efectuat manevre de resuscitare cardiopulmonară, începute de echipajul din ambulanţă şi continuate încă 20 de minute în spital, s-a constatat că bărbatul este în moarte clinică. Decesul a fost declarat la ora 13.55.

Medicii au anunţat cazul la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” şi la Poliţia Capitalei. Dat fiind decesul în loc public, se consideră caz medico- legal şi este preluat de IML, a precizat sursa citată.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Diana Şucu nu a ştiut când soţul ei a intrat în fotbal: “A venit să îmi spună că va lua acţiuni la Rapid! Când am auzit de Genoa, îmi spuneam că nu e adevărat”
Capital.ro
Profeția lui Călin Georgescu a devenit realitate? Dan Andronic spulberă speranțele românilor naivi: Și-a amintit ce au spus alții
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce secret din cariera de jucător încă ascunde Gică Hagi. Fostul său coleg: ”Eu știu ce s-a întâmplat atunci!”
MediaFlux
La ce alimente a renunțat Andreea Esca pentru a se menține în formă. Prezentatoarea Știrilor PRO TV dezvăluie secretul siluetei sale
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj