Aproape 30 de lideri județeni PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea UPDATE

Criza în Partidul Social Democrat se adânceşte. Potrivit unor surse politice citate de România TV, aproape 30 de lideri județeni ai partidului au semnat o scrisoare prin care îi cer demisia lui Liviu Dragnea din funcțiile de președinte PSD și președinte al Camerei Deputaților.
Romania TV
13 sept. 2018, 09:29
Aproape 30 de lideri județeni PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea UPDATE

UPDATE Peste 20 de lideri judeţeni PSD au discutat despre varianta preluării conducerii interimare a partidului de către secretarul general al formaţiunii, Marian Neacşu, în cazul retragerii sprijinului politic pentru Liviu Dragnea, au declarat surse social-democrate, citate de Mediafax.

Discuţiile informale dintre liderii judeţeni PSD privind instalarea secretarului general al partidului, Marian Neacşu, în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii, au avut loc pe fondul consultării între preşedinţii de organizaţii care iau în calcul o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

 „Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat sursele PSD.

Printre liderii judeţeni participanţi la discuţii s-au numărat şi preşedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

„În total, ideea unei solicitări de demisie a şefului PSD a fost discutată de peste 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene ale partidului”, au mai arătat sursele citate.

 

UPDATE La întâlnirea de la sediul partidului au ajuns şi premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după ce au terminat şedinţa de guvern.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, care nu este membru PSD şi nici măcar ALDE, este şi el prezent la întâlnire.

_________

UPDATE Liviu Dragnea, președintele PSD, are o întâlnire joi cu primarii de sectoare din București, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Dragnea vrea să ia pulsul organizației de București și să îi determine pe primarii de sectoare să nu treacă de partea puciștilor conduși de Paul Stănescu și Gabriela Firea.

Din cei șase primari de sectoare, trei ar fi trecut deja în tabăra anti-Dragnea, unul ar fi indecis și alți doi i-ar fi loiali președintelui partidului, potrivit surselor citate.

Informațiile vin pe fondul agitației din partid după ce Paul Stănescu, puternicul baron de Olt, a decis să dea atacul la fostul său aliat, Liviu Dragnea. Stănescu, sprijinit de Niculae Bădălău (Giurgiu), Mihai Tudose (Brăila) și Marian Neacșu (Ialomița, secretar general al partidului), încearcă să strângă masa critică necesară în CEX pentru a-l determina pe Liviu Dragnea să facă un pas înapoi.

_________

Printre semnatarii scrisorii se numără Niculae Bădălău și Paul Stănescu, potrivit surselor citate.

Nemulţumiţi de felul în fare Liviu Dragnea conduce partidul, liderii locali vor solicita convocarea unui Comitet Executiv cât mai rapid posibil, chiar dacă liderul PSD încearcă să amâne cât mai mult această ședință.

Este pentru prima oară când un număr atât de mare de lideri importanţi PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea și se anunță un Comitet Executiv tensionat.

Potrivit statutului, Liviu Dragnea nu poate fi demis de Comitetul Executiv, ci doar de Congres. Însă, CEx-ul poate decide convocarea Congresului și, dacă se obţine o majoritate, atunci Liviu Dragnea va fi demis.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT