Două imobile cu câte 30 de apartamente ]n Sectorul 5, fără autorizaţie de construcţie. Dosar penal pentru dezvoltatori

Poliţiştii din Capitală au făcut controale la şase imobile cu câte 30 de apartamente, aflate în construcţie sau recent finalizate în Sectorul 5 şi au depistat două astfel de blocuri fără autorizaţie de construcţie. În plus, oamenii care au fost găsiţi locuind în imobile nu aveau contracte de vânzare-cumpărare, banii fiind plătiţi proprietarului în baza unor promisiuni de vânzare. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, scrie News.ro.
Romania TV
14 sept. 2018, 11:40
Două imobile cu câte 30 de apartamente ]n Sectorul 5, fără autorizaţie de construcţie. Dosar penal pentru dezvoltatori

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti auverificat imobilele, urmărindu-se ”existenţa şi respectarea prevederilor autorizaţiei de construire precum şi încheierea contractelor individuale de muncă pentru persoanele care desfăşoară activităţi lucrative în astfel de locaţii”.

Joi, ofiţeri de poliţie ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 5, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiilor 17, 19 şi 24 Poliţie, au verificat şase imobile în construcţie sau finalizate având destinaţia locuinţe colective tip bloc aflate pe raza de competenţă.

”În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate trei imobile având destinatia locuinţe colective tip bloc, fiecare cu câte 30 de apartamente, acestea fiind locuite de către diferite persoane fizice cu care proprietarul a încheiat promisiuni de vânzare cumparare. Din verificările efectuate a rezultat faptul că există autorizaţie de construire şi recepţie la terminarea lucrărilor doar pentru un imobil dintre cele trei. Astfel, având în vedere cele constatate, respectiv lipsa autorizaţiilor de construire pentru două blocuri, precum şi sumele de bani încasate de către proprietar în baza  promisiunilor de vânzare cumparare pentru apartamentele din aceste imobile, a fost întocmit un dosar penal”, anunţă Poliţia Capitalei. 

De asemenea, a fost identificat un teren în suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi pe care se construia un imobil, constatându-se că proprietarii efectuează lucrări de construcţii, respectiv supraetajarea cu 1 etaj, fără a avea autorizaţie de construire, urmând a avea destinaţia clădire de birouri.

”În acest caz, reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 02.07.2018, au constatat faptul că la adresa în cauză se efectuează lucrări fără autorizaţie, motiv pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională şi s-a dispus sistarea lucrărilor. Având în vedere faptul că s-a constatat continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, a fost întocmit dosar penal”, se mai arată în document. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi de executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un puternic incendiu a izbucnit la un bloc din Sectorul 5 din Capitală, nouă persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Locatarii au precizat că blocul a fost construit fără autorizaţie şi că nu au acte pentru locuinţe, motiv pentru care nu au putut face nici asigurări. De asemenea, ei au reclamat că nu există contract pentru furnizarea de energie electrică, alimentarea cu curent făcându-se pe organizare de şantier.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a transmis că în cazul blocului din Capitală care a ars nu a fost identificată vreo solicitare pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT