SofistiCAT 2018. Peste 250 de pisici din toată lumea vor fi admirate la Romexpo

Peste 250 de pisici din toate colţurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT - Salonul Internaţional Felin Bucureşti, care va avea loc în zilele de 22-23 septembrie, la Pavilionul C6 din complexul Romexpo, Bucureşti.
Alina Costache
18 sept. 2018, 10:06
SofistiCAT 2018. Peste 250 de pisici din toată lumea vor fi admirate la Romexpo

Deschis în ambele între orele 10.00-17.00, Salonul Internaţional Felin integrează cele mai importante două organizaţii mondiale ale crescătorilor de feline: Fédération Internationale Féline (FIFe) şi The International Cat Association (TICA), anunţă organizatorii.

Publicul va avea astfel ocazia de a cunoaşte două sisteme de arbitrare – FIFe (european) şi TICA (american) – şi, în egală măsură, posibilitatea de a admira exemplare feline care nu sunt prezente în evenimentele dedicate unui singur sistem.

La această ediţie, vizitatorii vor putea admira în premieră un exemplar din rasa Lykoi, supranumită pisica vârcolac (werewoolf cat), datorită asemănării cu un lup.

SofistiCAT are ca principale puncte de atracţie competiţiile „Best in show”, în care cele mai frumoase pisici se vor întrece pentru un loc pe podium.

Două prestigioase jurii internaţionale vor evalua superbele exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Angora Turcească, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Burma, Chartreaux, Devon Rex, Don Sphynx, Exotică, Lykoi, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Pixie Bob, Ragdoll, Siberiană, Sacră de Birmania, Singapura, Sphynx, Siameză, Scottish Fold, Scottish Straight,Toyger.

Sâmbătă, în pauza dintre arbitraj şi finalele concursurilor, crescătorii raselor Persană şi Exotic Shorthair au pregătit pentru public o prezentare specială.

Ca de fiecare dată, în cele două zile ale expoziţiei se va desfăşura şi campania „Arată că îţi pasă”, în cadrul căreia se vor strânge donaţii (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi. Organizaţiile pentru protecţia animalelor vor aduce pisici vaccinate şi sterilizate, spre adopţie.

Vizitatorii vor putea participă la o tombolă specială, având ca premii centre de joacă pentru pisici, iar pentru copii va fi deschis un atelier de pictură pe faţă. În cadrul evenimentului, vor fi disponibile, la preţuri promoţionale, produse şi accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igiena, joacă), cât şi iubitorilor acestora (bijuterii, tricouri, poşete).

Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei, pensionarii au bilet redus la 5 lei, iar copiii au acces gratuit.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Horoscop 24 septembrie. Banii, cariera și iubirea intră într-o nouă etapă pentru unele zodii
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte